Două cutii goale de bere, expuse drept „operă de artă” la un muzeu din Olanda, au fost aruncate din greșeală la gunoi

Data publicării:
profimedia-0917684396
Cutii goale de bere expuse drept operă de artă la muzeul de artă modernă LAM din Lisse, Olanda. Foto: Profimedia Images

Două cutii goale de bere, expuse la un muzeu olandez sub titlul „Vremurile bune pe care le-am petrecut împreună”, au fost aruncate din greșeală la gunoi de un om de serviciu, care a crezut că acestea fuseseră aruncate pe jos de cineva. Curatorul muzeului a reușit să recupereze la timp cutiile dintr-un tomberon, informează The Guardian.

La o privire mai atentă, respectivele cutii, create de artistul Alexandre Lavet și expuse la muzeul de artă modernă LAM din Lisse, Țările de Jos, sunt pictate manual, ceea ce „a presupus mult timp și un efort îndelungat pentru a fi create”, conform reprezentanților muzeului.

Toată această valoare artistică a fost aruncată - la propriu - la gunoi de către un om de serviciu care le-a aruncat într-un tomberon imediat ce le-a văzut într-un lift.

Conform lui Froukje Buddin, un purtător de cuvânt al muzeului, astfel de „piese de artă” sunt de multe ori special amplasate în locuri neobișnuite - precum cabina liftului.

„Încercăm să-i surprindem mereu pe vizitatori”, a spus Buddin.

Curatoarea expoziției, Elisah van den Bergh, s-a întors în muzeu după o scurtă pauză și a observat imediat dispariția cutiilor de bere. Ea a reușit apoi să le recupereze din tomberon, chiar înainte ca acesta să fie golit. Ea a spus că omul de serviciu - recent angajat - nu va fi pedepsit.

„Pur și simplu își făcea treaba”, a spus van den Bergh.

Directoarea instituției, Sietske van Zanten, a explicat că ideea expozanților e de „a-i încuraja pe vizitatori să vadă obiecte obișnuite într-o nouă lumină”.

„Prin expunerea pieselor de artă în locuri neobișnuite, amplificăm această experiență și îi menținem pe vizitatori în stare de alertă”, a spus van Zanten.

„Trebuie să ne gândim la un loc mai potrivi unde să le punem data viitoare”, a spus purtătorul de cuvânt al muzeului despre cutiile de bere expuse drept operă de artă.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu 15% în doi ani. Pensionarii au pierdut 425 lei la pensie
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță