Foarte puțini medici din lume știu să identifice această afecțiune. Ce reprezintă cele trei puncte umflate

Data publicării:
Untitled

Cazul unei femei a cărei identitate nu a fost dezvăluită de doctorii care s-au ocupat de ea a impresionat lumea medicală după ce a apărut în New England Journal of Medicine. Pe chipul femeii apăreau umflături în diferite părți ale feței. Arătau ca niște tumori, numai că se mutau dintr-o parte în alta.

Femeia de 32 de ani a observat afecțiunea după ce a vizitat o zonă rurală din Moscova. Prima dată, o mică umflătură i-a apărut sub ochiul stâng. Cinci zile mai târziu, a apărut din nou, de data asta deasupra ochiului. Zece zile mai târziu, i s-a umflat buza superioară.

În cele din urmă, medicii care s-au ocupat de cazul femeii au scos cu ajutorul unui forceps un vierme din fața femeii. Parazitul este cunoscut sub numele de Dirofilaria repens.

Dr. Vladimir Kartashev, profesor la Universitatea Medicală de Stat Rostov din Rusia, a explicat pentru CNN că acest parazit poate apărea și dispărea în numai câteva minute.

„Medicii care nu sunt familiarizați cu boala… pur și simplu nu îi cred pe pacienți. Tocmai de aceea, am rugat-o pe pacientă să-și facă selfiuri”, a mai spus medicul, care a mărturisit că a mai văzut cel puțin zece cazuri de acest fel înainte. Felul în care parazitul migrează dintr-o parte în alta a feței poate crea confuzii, a recunoscut doctorul.

În mod normal acest parazit afectează câinii sau alte animale carnivore și intră în corp sub formă de larvă, prin mușcătura de țânțar. Oamenii pot deveni însă gazde accidentale.

Viermele poate ajunge la 170 de milimetri lungime, la maturitate, și trăiește în jur de 10 ani.

Astfel de cazuri au fost raportate peste tot în lume, cu precădere însă în Europa, Asia și Africa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Cine e viitoarea soție a lui Alexandru Nazare. E cu 16 ani mai mică decât el și nu e străină de lumea...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Delia, în costum de baie și cizme lângă piscina de acasă. Nonconformismul ei a stârnit reacții: "Ador tot ce...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Pamela Anderson, într-o rochie cu spatele gol și crăpătură până la șold. A strălucit la New York, la 59 de ani
Adevarul
Noua atracție din Grecia. Turiștii au ocazia să înoate cu porcii
Newsweek
Un pensionar primește pensie de invaliditate după legea veche. Ce se întâmplă la trecerea la limita de vârstă?
Digi FM
Văduva și copiii lui Steve Irwin îi duc dorul: "Familia noastră și-a pierdut supereroul". 20 de ani de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Actorul care nu ar mai lucra niciodată cu Sharon Stone. De ce a refuzat să o sărute în ultimele scene din...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță