Fosta prietenă a actorului indian Sushant Singh Rajput a fost arestată pentru că ar avea legătură cu sinuciderea lui

Data actualizării: Data publicării:
Rhea Chakraborty înconjurată de oameni și poliție
Actrița Rhea Chakraborty. Foto: Profimedia Images

Rhea Chakraborty, actriță de la Bollywood, a fost arestată de către autoritatea de control a narcoticelor, din India, într-un caz legat de uz de droguri ce a dus la decesul prietenului acesteia, actorul Sushant Singh Rajput, transmite BBC.

Rajput, în vârstă de 34 de ani, a fost găsit mort în apartamentul său din Mumbai, pe 14 iunie. Poliția a declarat că acesta s-a sinucis.

Însă, familia sa a înregistrat o plângere la poliție împotriva lui Chakraborty, acuzând-o de instigare la suicid.

Actrița încă nu a comentat acțiunea, dar a negat, anterior, că a făcut ceva greșit.

Autoritățile încă nu au anunțat acuzațiile împotriva ei.

Fratele lui Chakraborty, Showik, și fostul administrator al casei, Samuel Miranda, au fost și ei arestați săptămâna trecută în același caz privind droguri. Însă acuzațiile împotriva lor încă nu au fost anunțate.

Chakraborty este cel mai cunoscut caz de arestare care a captivat și polarizat India în ultimele luni. Știrile principale au relatat fiecare evoluție, făcând din viețile personale ale lui Rajput și Chakraborty subiecte de dezbateri publice.

Cuplul a început să iasă la întâlniri în vara anului 2019, potrivit unor relatări, și s-au mutat împreună în decembrie. Pe 8 iunie, cu o săptămână înainte de moartea lui Rajput, Chakraborty a mers să stea cu părinții ei și nu a fost acasă când actorul a decedat.

După moartea sa, relatările din presă sugerează că acesta s-a confruntat cu probleme de sănătate mentală.

Însă, în câteva zile, atenția s-a mutat către Chakraborty iar actrița aspirantă de 28 de ani s-a regăsit la scurt timp în centrul unei furtuni de acuzații, teorii ale conspirației, zvonuri și informații neconfirmate.

Atenția mass-media s-a intensificat după ce tatăl lui Rajput a înregistrat o plângere împotriva ei. El a negat că fiul său a avut o problemă de sănătate mentală și a acuzat-o pe Chakraborty că fură banii fiului său, printre altele.

Luni de zile, Chakraborty a fost trolată pe rețelele de socializare. I-au fost puse nume precum “vănătoarea de averi” și “cârtiță a mafiei”, și a fost acuzată că l-a făcut pe Rajput dependent de droguri, ceea ce ar fi dus la sinuciderea lui.

Actrița s-a adresat Curții Supreme în privința a ceea ce ea spune că este “un proces mediatic nedrept”, a emis propriul comunicat și a dat interviuri televizate, negând toate acuzațiile împotriva ei.
Ea a mai făcut o pledoarie la ministrul de Interne, Amit Shah, pentru o investigație corectă privind moartea lui Rajput.

Redactor: Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea la care numărul candidaților a crescut cu peste 500% într-un singur an. Domeniul tot mai căutat de...
Digi FM
Simpaticul prinț Louis a cucerit din nou inimile britanicilor. Imagini inedite din Scoția, alături de Kate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Secretul din spatele „Crazy, Stupid, Love”, la 15 ani de la lansare. De ce Emma Stone a fost cea mai...
Adevarul
Cum să scazi ani din creditul ipotecar cu un truc simplu, fără să crești rata lunară
Newsweek
Anunțul care schimbă totul pentru pensionari. Liber la creșterea pensiilor din 1 ianuarie 2027. Cu ce procent?
Digi FM
Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
De ce nu a fost Eric Roberts la nunta fiicei sale. Actorul rupe tăcerea după căsătoria Emmei Roberts cu Cody...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...