FOTO. Un balcon s-a prăbuşit în SUA. Şase tineri au murit

Data publicării:
GettyImages-477319938

FOTO: Gulliver/Getty Images 

Cinci dintre victime sunt studenţi irlandezi, care veniseră în Statele Unite să muncească pe perioada verii.

Tinerii participau la aniversarea unui prieten şi stăteau în balconul unui apartament de la etajul al patrulea, aflat la 12 metri de sol, în momentul când s-a petrecut tragedia.

 FOTO: Gulliver/Getty Images 

Mulţi dintre cei răniţi sunt în stare critică, a declarat ofiţerul Jennifer Coats, purtătoarea de cuvânt a poliţiei din Berkeley, anunţă Mediafax. Jennifer Coats a declarat, imediat după incident, că nu are informaţii despre identitatea victimelor, vârsta sau sexul lor. 

 FOTO: Gulliver/Getty Images 

Poliţia a primit un apel telefonic în legătură cu incidentul, marţi, la scurt timp după ora 01.00 (13.00 ora României), iar atunci când ofiţerii au ajuns la faţa locului au descoperit că balconul de la etajul al patrulea al clădirii de pe strada Kittredge s-a prăbuşit.

"Cu mare tristeţe pot să confirm că mai mulţi cetăţeni irlandezi şi-au pierdut viaţa, în timp ce alţii au fost răniţi grav, în urma prăbuşirii unui balcon în Berkeley, California", a declarat ministrul irlandez.


FOTO: Gulliver/Getty Images

Autorităţile americane au început o investigaţie şi, ca măsură de precauţie, au interzis accesul în celelalte balcoane din complexul de apartamente. Clădirea are apartamente la etajele superioare şi magazine la parter.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja