Indignare. Venezuela obține un loc în Consiliul Drepturilor Omului de la ONU

President Of Venezuela Nicolas Maduro Meets With United Nations Secretary General Ban Ki Moon
Președintele Veneuzelei, controversatul Nicolas Maduro Foto: Guliver/GettyImages

Venezuela a obţinut joi un loc în cadrul Consiliului Drepturilor Omului (CDO) pentru perioada 2020-2022 în urma alegerilor organizate de Adunarea Generală a ONU, în pofida criticilor din partea organizaţiilor neguvernamentale şi a unor state latino-americane, transmite AFP, citată de Agerpres.

Venezuela a obţinut 105 voturi, în condițiile în care era necesară o majoritate de 97 de voturi din totalul de 193.

Preşedintele Nicolas Maduro a calificat drept o "victorie" alegerea Venezuelei în cadrul CDO, într-un moment în care justiţia de la Caracas a anunţat eliberarea a 24 de opozanţi.

În schimb, liderul opoziţiei Juan Guaido, recunoscut drept preşedinte interimar al Venezuelei de aproximativ 50 de ţări, a apreciat că ONU a permis "dictaturii lui Maduro să ocupe un loc scăldat de sânge". Cu această alegere, Naţiunile Unite "îşi pierd din credibilitate" a declarat presei Guaido.

Cu două locuri prevăzute pentru America Latină, Brazilia a fost cea de-a doua ţară care a obţinut al doilea mandat, cu 153 de voturi. Costa Rica a obţinut doar 96 de voturi.

Ca urmare a încălcării grave a drepturilor omului, constatate de către ONU, "regimul Venezuelei nu este un candidat adecvat pentru CDO", explica în 3 octombrie preşedintele costarican Carlos Alvarado, cu ocazia anunţării candidaturii de ultim moment a ţării sale. "Ar fi inadmisibil să ia parte la CDO cei care au comis încălcări ale drepturilor omului şi crime împotriva umanităţii", a afirmat şi secretarul general al Organizaţiei Statelor Americane, Luis Almagro.

Reacții de indignare

Alegerea Venezuelei reprezintă "o palmă" pentru ţară, dar şi pentru întreaga lume, a reacţionat Philippe Bolopion din partea ONG-ului Human Rights Watch, care a făcut campanie împotriva candidaturii Caracasului alături de aproximativ alte 50 de ONG-uri internaţionale şi venezuelene. "Este descurajant să vezi cum o candidatură cinică pătează credibilitatea CDO", a declarat Bolopion pentru AFP.

La sfârşitul lunii septembrie CDO a decis să creeze un grup de experţi însărcinat cu anchetarea cazurilor de încălcare a drepturilor omului de către Venezuela începând din 2014, o iniţiativă pe care autorităţile de la Caracas au calificat-o drept ostilă.

Cu sediul la Geneva, CDO are responsabilitatea de a întări promovarea şi protecţia drepturilor omului. Aproximativ o treime din cei 47 de membri ai săi este reînnoită anual.

Preluarea mandatului de trei ani de către cei 14 noi membri aleşi joi este prevăzută pentru luna ianuarie 2020.

Cine face parte din Consiliul Drepturilor Omului

Creat în 2006, CDO respectă principiul repartizării geografice, 13 locuri revenind Africii, 13 regiunii Asia-Pacific, 8 Americii Latine şi regiunii Caraibilor, 7 Europei Occidentale şi 6 Europei de Est.

Alături de Venezuela şi Brazilia, joi au mai fost alese următoarele state: Namibia, Libia, Mauritania, Sudan, Germania, Olanda, Armenia, Polonia, Indonezia, Japonia, Coreea de Sud şi Insulele Marshall.

Republica Moldova a ieşit pe locul al treilea în grupul său, la fel ca Irak în cadrul regiunii sale geografice.

CDO îi urmează Comisiei pentru Drepturile Omului, discreditată de discursuri lungi şi partis pris-uri. Cu toate acestea, CDO întâmpină dificultăţi în a reuni statele lumii în jurul obiectului ce vizează apărarea drepturilor omului, iar statele suspectate de abuzuri în domeniu aduc frecvent acuzaţii la adresa anchetatorilor speciali şi a raportorilor desemnaţi, care au sarcina de a investiga regimurile autoritare.

Logica blocurilor şi politizarea marchează activitatea CDO, din care Statele Unite s-au retras în 2018, denunţând atitudinea sa părtinitoare împotriva Israelului. Washingtonul doreşte, de asemenea, excluderea statelor membre care comit încălcari grave ale drepturilor omului cu majoritate simplă, şi nu cu două treimi, precum şi consolidarea procesului de selectare a statelor membre. 

Editare web: Luana Păvălucă

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate