Nicușor Dan, mesaj la 10 ani de la atentatele din Paris: „Rămânem uniți în fața urii”

Data publicării:
paris
Turnul Eiffel, Primăria din Paris şi Statuia Republicii au fost iluminate miercuri seară. Sursa foto: Profimedia Images

La zece ani de la atentatele teroriste care au zguduit Parisul, președintele Nicușor Dan a transmis un mesaj de solidaritate pe platforma X, subliniind importanța unității și a cooperării în fața violenței motivate de ură. Șeful statului a omagiat victimele și familiile acestora, în timp ce Franța marchează momentul prin iluminarea simbolică a celor mai importante monumente.

Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, joi, pe X, un mesaj la 10 ani de la atacurile teroriste din Paris, în care a subliniat nevoia unităţii în faţa atacurilor motivate de ură.

„Astăzi comemorăm 10 ani de la atentatele tragice de la Bataclan, Stade de France şi de pe terasele pariziene. Ne reculegem alături de Franţa. Gândurile noastre se îndreaptă către victime, către familiile lor şi către toţii cei ale căror vieţi au fost îndoliate. Este esenţial să colaborăm pentru a clădi societăţi mai sigure şi mai tolerante. Împreună rămânem uniţi în faţa urii”, a scris şeful statului, pe X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Turnul Eiffel, Primăria din Paris şi Statuia Republicii au fost iluminate miercuri seară în albastru, alb şi roşu, culorile drapelului francez, în semn de omagiu adus victimelor atacurilor jihadiste din 13 noiembrie 2015.

Această iluminare simbolică va fi repetată joi pentru a comemora zece ani de la cele mai grave atacuri de pe teritoriul francez după cel de-al Doilea Război Mondial, soldate cu 132 de morţi, pe lângă cele două persoane care şi-au luat viaţa din cauza stresului post-traumatic, sute de răniţi şi mii de persoane traumatizate.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Care este „butonul magic” al autoturismelor Dacia: este apăsat cel mai des de către șoferi
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...