Președintele Argentinei, Javier Milei, redeschide dosarele rețelelor care au ajutat mii de naziști să scape în America de Sud

Data publicării:
profimedia-0859851206
Președintele argentinian Javier Milei. Foto: Profimedia Images

Președintele argentinian Javier Milei le-a promis oficialilor Centrului Simon Wiesenthal (SWC) cooperarea deplină în vederea acordării accesului la documente legate de finanțarea rutelor care i-au ajutat pe naziști să scape din Europa după Holocaust. Promisiunea a fost făcută la Buenos Aires, la palatul prezidențial, Casa Rosada, în timpul unei întâlniri dintre Milei și activiști, scrie The Times of Israel.

De zeci de ani, organizații precum Centrul Simon Wiesenthal (SWC), numit după celebrul vânător de naziști, au căutat înregistrări legate de rutele neoficiale de evadare pe care le-au urmat mii de naziști în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. Până la 10.000 de naziști și alți criminali de război fasciști au scăpat de justiție fugind în Argentina și în alte țări.

„În timp ce unii lideri anteriori au promis cooperare deplină pentru a ajunge la adevărurile dure care au implicat trecutul Argentinei, Milei este primul care acționează cu viteza fulgerului pentru a permite SWC să descopere piese importante ale puzzle-ului istoric, în special în ceea ce privește  naziștii înainte, în timpul și după Holocaust”, a declarat rabinul Abraham Cooper, reprezentant al Centrului Simon Wiesenthal.

De asemenea, Milei a ținut prima pagină a ziarelor săptămâna trecută pentru că a declarat două zile de doliu național pentru ostaticii israelieni din familia Bibas uciși de teroriștii Hamas în Gaza - Shira Bibas și copiii ei, Ariel și Kfir. O imagine a celor trei a fost proiectată joi seara pe un obelisc central din Buenos Aires.

În timpul reuniunii SWC de marți, Jonathan Missner, managing partner la Stein, Mitchell, Beato & Missner, a adus o scrisoare din partea senatorului american Charles Grassley, președintele Comitetului Judiciar al Senatului SUA. Scrisoarea - care i-a fost înmânată lui Milei - solicita asistența liderului argentinian în descoperirea modului în care erau organizate și finanțate rutele de salvare a naziștilor. O copie a scrisorii a fost trimisă președintelui american Donald Trump.

Timp de mulți ani, Missner și firma sa au căutat dreptatea pentru victimele Iranului și ale teroriștilor săi, inclusiv mișcarea șiită libaneză proiraniană Hezbollah. Firma reprezintă SWC în chestiunea rutelor argentiniene și în alte probleme.

Rutele de evadare ale naziștilor

Mai multe țări din America au primit naziști, inclusiv Canada, SUA și Mexic. De asemenea, naziștii au fugit în Australia, Spania și Elveția. În unele cazuri, ofițerii de informații americani au folosit rute pentru a scoate oameni de știință naziști de top de pe orbitele sovietice.

Una dintre cele două rute principale de evadare trecea prin Germania și Spania, apoi traversa Atlanticul spre Argentina. A doua rută mergea din Germania la Roma, apoi la Genova și apoi peste Atlantic. Rutele elaborate s-au dezvoltat cu sprijinul neoficial al mai multor oficiali de la Vatican în 1942, inițial ca o cale de scăpare pentru catolicii care fugeau din Europa, scrie The Times of Israel.

„Oamenii ar trebui să înțeleagă că, timp de multe decenii după Holocaust, guvernele și corporațiile multinaționale i-au ajutat pe naziști să-și ascundă banii furați, să evite urmărirea penală și să trăiască viața liberă pe care o meritau victimele lor”, a declarat Missner pentru The Times of Israel.

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Petre Roman la 80 de ani și ce pensie încasează lunar. Cum a fost surprins la TV
Digi FM
Megan Fox, de nerecunoscut într-un clip devenit viral. Fanii au reacționat imediat: „S-a distrus singură”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Celine Dion a căzut pe scenă, în fața fanilor, la Paris. Ce s-a întâmplat în timpul concertului
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ana de Armas, ținută îndrăzneață la Paris. Pantalonii foarte scurți, sacoul și cizmele cu toc i-au venit...
Adevarul
„Pisica s-a ascuns supat”. Substantivul care a stârnit un val de reacții: „Să ne râdem umpic”
Newsweek
Aviz pozitiv în Parlament pentru ca unii șoferi să ia pensie mai mare. „Munca încadrată la condiții deosebite”
Digi FM
Angelina Jolie și-a vândut casa din LA. Unde și-ar dori să trăiască și cine este vedeta care a cumpărat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Planta aromatică asociată cu o memorie mai bună și reducerea anxietății. Ce spun cercetările despre legătura...
Digi Animal World
Turiștii de pe o plajă din Australia, șocați de o creatură ieșită din ocean. Este considerată „cea mai...
Film Now
Michael Douglas dezvăluie numele actriței cu care a avut o aventură pe platourile de la „Basic Instinct”...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”