Video Președintele Finlandei crede că nu se pune problema cedării către Rusia a unor sfere de influență în Europa

Data publicării:
Alexander Stubb
Alexander Stubb, președintele Finlandei. Sursa foto: Profimedia Images

Europenii trebuie să fixeze ''linii roşii'' în perspectiva soluţionării conflictului din Ucraina şi în special să se opună unei structuri de securitate bazate pe sfere de influenţă, a opinat duminică preşedintele finlandez Alexander Stubb, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

''Nu se pune problema de a deschide uşa acestei fantasme ruse a unei noi ordini de securitate indivizibile în sânul căreia ar exista sfere de interese'', a afirmat Stubb în ultima zi a Conferinţei de securitate de la Munchen.

Un alt punct non-negociabil este, potrivit şefului statului finalndez, ''apartenenţa Ucrainei la UE şi NATO'', ''o decizie ce le revine ucrainenilor''.

În această săptămână, SUA au declarat că o aderare a Ucrainei la NATO, dorită de Kiev dar respinsă categoric de Moscova, nu ar fi realistă.

Înainte de deschiderea negocierilor de pace, ''trebuie să reînarmăm Ucraina şi să punem o presiune maximală asupra Rusiei'', a estimat Alexander Stubb, în special prin sancţiuni suplimentare contra Moscovei şi prin utilizarea activelor ruseşti îngheţate, astfel încât Ucraina să înceapă aceste negocieri de pe o poziţie de forţă.

A doua etapă ar fi, potrivit preşedintelui finlandez, o încetare a focului, în timpul căreia ar putea fi puse în practică ''măsuri de încredere'', precum schimburi de prizonieri şi ''reîntoarcerea copiilor (ucraineni) răpiţi''. Pentru a menţine încetarea focului, iniţiativa le va reveni ucrainenilor, Europa ar furniza sprijin şi SUA ar oferi o plasă de siguranţă.

O a treia etapă ar consta în deschiderea negocierilor de pace propriu-zise.

Stubb este de părere și că echipa președintelui american Donald Trump, care intenționează să înceapă negocierile de pace cu Rusia, „nu se referă numai la viitorul Ucrainei”. 

„Este vorba și despre viitorul Statelor Unite ca superputere”, crede Stubb, citat de POLITICO.

Europa trebuie „să îi convingă pe americani că europenii sunt implicați în joc” în ceea ce privește viitorul Ucrainei, a adăugat el.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”