Primăria din Paris, amendată pentru că are prea multe femei în funcții de conducere

Data actualizării: Data publicării:
Primarul Parisului, Anne Hidalgo
Primarul Parisului, Anne Hidalgo Sursă foto: Profimedia Images

Primăria Parisului a fost amendată cu 90.000 de euro pentru că nu a respectat prevederile legale privind egalitatea de gen și a numit prea multe femei în funcții de conducere. Amenda a fost anunțată public chiar de primarul orașului, Anne Hidalgo, care a catalogat-o drept „absurdă și nedreaptă”. 

 

Sancțiunea a fost pronunțată de ministerul serviciului public al țării. Legea încălcată a intrat în vigoare din 2013 cu scopul de a asigura că în funcții publice de conducere sunt promovate cât mai multe femei. Ca atare, nu mai mult de 60% din numiri pot fi de același sex.

Însă primăria pariziană, condusă de Anne Hidalgo, a numit, în 2018, 11 femei și doar 5 bărbați, ceea ce încalcă proporția stabilită de lege.

Primarul orașului consideră această amendă „absurdă, nedreaptă, iresponsabilă și periculoasă”. Ea a argumentat că decalajul este încă foarte mare peste tot în Franța, iar pentru a obține paritatea este necesară accelerarea ritmului în care sunt numite femei în funcții de top.

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Localități care și-au schimbat județul peste noapte. Cum a redesenat România granițele administrative
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez le-a prezentat fanilor noua ei „casă Barbie” de 18 milioane de dolari. Cum arată vila din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză...
Newsweek
Analist economic: România riscă să retrogradeze la „junk”, în octombrie. Pensiile și salariile, în pericol
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Discursul care a lăsat o sală întreagă în lacrimi. Michael J. Fox, ovaționat la gala Emmy 2026. Ce a...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...