Răsturnare de situație în cazul celor două românce moștenitoare ale unui milionar italian. De ce a fost sechestrată toată averea

Data publicării:
Teanc de bancnote euro tinute in maini
Foto: Getty Images

Tribunalul civil din Ancona a pus sechestru pe moștenirea de peste un milion de euro pe care un italian bogat a lăsat-o pentru două românce care i-au fost alături în ultimii ani de viață.

Instanța așteaptă acum administrarea tuturor probelor, fapt care s-ar putea întâmpla în câteva luni sau chiar ani, potrivit presei italiene.

Două românce, de 42 și 31 de ani, au moștenit de la un italian bogat, decedat la vârsta de 66 de ani, peste un milion de euro, printr-un testament încheiat în 2018. Anul acesta, în luna martie, bărbatul, care nu a fost căsătorit și nu a avut copii, a murit. Când au aflat de moștenire, cele mai apropiate rude ale bărbatului, patru verișoare, au contestat testamentul afirmând că la data la care acesta a fost semnat acesta nu se afla în deplinătatea facultăților mintale.

„Avem convingerea că testamentul a fost semnat când proprietarul nu era în deplinătatea facultăților mintale și nu avea capacitatea să înțeleagă ce a semnat”, a spus avocatul rudelor, Luigi Fiori.

Inițial, după depunerea contestației rudelor, Tribunalul din Ancona a blocat procedura de acordare a moștenirii - aproximativ 1 milion de euro în numerar și un apartament - deși din acte rezulta că româncele sunt moștenitoare de drept. Însă, după ce la dosar au fost depuse mai multe probe și mărturii, instanța a decis instituirea sechestrului cerut de rude, până la finalizarea cercetărilor.

Gabriele Galeazzi, reprezentantul legal al celor două românce, spune, însă, că testamentul a fost semnat la notar și că există documente care să ateste că bărbatul era lucid în momentul în care a încheiat actul de moștenire.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai voie să tai copacul din propria curte? Când îți trebuie aprobare și ce amenzi poți risca în 2026
Digi FM
ANAF scoate la licitație un apartament cu două camere la un preț surprinzător. Detaliul important ascuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce bine sună muzica fiului lui Chris Martin de la Coldplay! Moses e vocalistul unei trupe care ia avânt
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a fost aleasă Jordana Brewster să-i fie soră lui Vin Diesel în „Fast & Furious”. Actorul rupe tăcerea...
Adevarul
Rucsacul unui alpinist, pierdut într-o crevasă în 1963, a ieșit din ghețar după 63 de ani. Fiul...
Newsweek
Ieșirea anticipată la pensie poate fi anulată dacă nu îți convine suma. Cât timp ai să retragi dosarul?
Digi FM
Povestea din spatele hitului „I Will Always Love You”. Cui i-a dedicat, de fapt, Dolly Parton piesa...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Îți ascunzi mereu furia, tristețea sau anxietatea? Ce se poate întâmpla în creier și în corp, potrivit...
Digi Animal World
Obiecte din casă care pot fi mortale pentru pisici. Specialiștii îi avertizează pe stăpâni: „Țineți-le...
Film Now
Lista scurtă pentru noul James Bond. Cei 6 actori rămași în cursă și favoritul surpriză
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja