Rusia amenință SUA că reluarea testelor nucleare poate declanșa un „efect de domino” periculos

Data actualizării: Data publicării:
Russia conducts nuclear triad drills involving ground, naval, air forces
SUA acuză, de asemenea, Rusia că ar întreprinde în secret teste nucleare de mică putere. Sursa foto: Profimedia Images

Moscova a avertizat marţi în legătură cu un periculos „efect de domino” dacă Statele Unite vor relua testele nucleare în replică la testele pe care, potrivit Washingtonului, China şi Rusia le-ar fi întreprins în secret, transmite Agerpres.

Adresându-se Conferinţei pentru dezarmare de la Geneva, ambasadorul rus Ghennadi Gatilov a criticat anunţul făcut la sfârşitul lui 2025 de către preşedintele american Donald Trump potrivit căruia Statele Unite se pregătesc să reia primele teste nucleare de după 1992.

„Avertizăm că retragerea Statelor Unite din moratoriul lor naţional ar antrena un efect de domino”, a declarat diplomatul rus, subliniind că „responsabilitatea consecinţelor ar reveni în totalitate Washingtonului”.

Comentariile sale intervin după ce Christopher Yeaw, secretar de stat adjunct al SUA pentru controlul armamentelor şi neproliferare, a afirmat săptămâna trecută că Trump a vorbit serios atunci când a spus în octombrie că Statele Unite vor relua testele nucleare.

„Aşa cum a spus preşedintele, Statele Unite vor relua testele, citez, «pe picior de egalitate»”, a declarat Yeaw la Hudson Institute. El a insistat că aceasta „nu înseamnă o întoarcere la testele atmosferice de tipul Ivy Mike, cu puteri de mai multe megatone”, cu referire la explozia termonucleară masivă din 1952 din Pacificul de Sud.

„Cu toate acestea, egalitatea presupune un răspuns la un criteriu prealabil. Şi este suficient să ne uităm la China sau la Rusia pentru a stabili acest criteriu”, a adăugat Yeaw.

Înaintea Conferinţei pentru dezarmare, Yeaw a reiterat acuzaţiile americane cu privire la teste nucleare secrete ale Chinei. El a dat mai multe detalii despre un test de mică putere pe care, potrivit Washingtonului, Beijingul l-ar fi întreprins în 2020 şi a acuzat China că ar pregăti alte teste de putere mai mare.

Cu prilejul conferinţei de la Geneva, responsabilul american a menţionat că datele culese de Kazahstan, ţară vecină cu China, ar arăta că aceasta a procedat la un test subteran „de zece tone” în ziua de 22 iunie 2020, la ora 09.18 GMT.

„China a prevăzut să efectueze teste de o putere de câteva sute de tone”, a afirmat luni, la Geneva, un înalt responsabil al Departamentului de Stat, sub acoperirea anonimatului.

SUA acuză, de asemenea, Rusia că ar întreprinde în secret teste de mică putere. „Dacă lumea se îngrijorează de tipul de teste pe care Statele Unite le vor efectua, ar trebui să se îngrijoreze şi mai mult de bazele puse deja de Rusia şi China”, a spus acelaşi responsabil.

Marţi, ambasadorul rus Gatilov a prevenit că poziţia Statelor Unite se adaugă provocărilor pe care le întâmpină Tratatul de interzicere totală a testelor nucleare (TICE), un tratat al Naţiunilor Unite vizând interzicerea oricăror explozii nucleare, dar care nu a intrat în vigoare. Până în prezent, Franţa şi Marea Britanie sunt singurele state dotate cu arma nucleară care l-au ratificat.

Citește și Ziua în care lumea a rămas fără „noul început”. Ce se întâmplă după ce a expirat cel mai important tratat nuclear din istorie

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță