Scandal în SUA: 148 de femei deţinute în închisori din California ar fi fost constrânse să se sterilizeze

Data publicării:
California institution Chowchilla cdcr ca gov

California Institution Chowchilla, una dintre închisorile în care ar fi avut loc intervenţiile ilegale. Foto: cdcr.ca.gov

Cele 148 de deţinute au declarat că au fost constrânse să îşi dea acceptul pentru intervenţia de ligaturare a trompelor, procedură ireversibilă. Toate erau însărcinate, iar multe aveau deja copii acasă; în acest context, oficialii închisorilor le-ar fi manipulat spunându-le că eventualii bebeluşi pe care i-ar aduce pe lume ar creşte fără o mamă lângă ei, se arată într-un raport al Centrului american pentru Jurnalism de Investigaţie.

California Institution Corona, a doua închisoare în care ar fi avut loc intervenţiile ilegale. Foto: cdcr.ca.gov

Potrivit unui contract obţinut de jurnalişti, este posibil ca alte 100 de femei să fi suferit intervenţii de sterilizare şi între 1997 şi 2010. Suma de 147.460 de dolari ar fi fost alocată şi plătită pentru astfel de intervenţii în perioada respectivă.

În urmă cu o jumătate de secol, intervenţiile de sterilizare forţată reprezentau o practică consolidată în rândul deţinuţilor, al persoanelor de condiţie socială modestă şi a celor cu probleme psihice. Practica a fost interzisă prin lege în 1979.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Elevii și studenții pot rămâne fără pensia de urmaș dacă nu depun acest document. Ce trebuie să facă pentru a...
Digi FM
Scrisoarea regelui Charles. Ce transmite despre statutul lui Harry şi Meghan după revenirea lor în Regatul...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră...
Newsweek
E cert! Pensiile vor crește în 2027. Confirmări din guvern și de la Consiliul Fiscal. Dar și un avertisment...
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Ce părere are Angelina Jolie despre decizia copiilor ei de a renunța, pe rând, la numele Pitt: „Vrea doar ca...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă