Talibanii au eliberat un deținut american ca gest de „bunăvoinţă faţă de preşedintele SUA”. Rubio mulțumește Qatarului

Data publicării:
George Glezmann
George Glezmann a fost eliberat de talibani. Sursa foto: X

Un american deţinut de talibani de mai bine de doi ani a fost eliberat joi, la finalul unei vizite rare a oficialilor americani la guvernul taliban de la Kabul. George Glezmann, un fost mecanic de avioane, „este în drum spre casă la soţia sa Aleksandra”, a anunţat secretarul de stat american Marco Rubio într-un comunicat, lăudând rolul Qatarului în acest caz.

O sursă din Qatar apropiată cazului a declarat pentru AFP că Glezmann va trece mai întâi prin ţara din Golf şi că va fi însoţit în avion de Adam Boehler, emisarul american pentru deţinuţi. Boehler s-a întâlnit mai devreme, joi, cu ministrul de externe al talibanilor, Amir Khan Muttaqi, împreună cu fostul emisar pentru Afganistan Zalmay Khalilzad, informează News.ro.

„Astăzi este o zi mare”, a declarat Khalilzad pe X. „Guvernul taliban a fost de acord să îl elibereze (pe Glezmann) ca un gest de bunăvoinţă faţă de preşedintele american şi poporul american”, a subliniat el.

Guvernul taliban vede în această eliberare un semn al voinţei sale de a dialoga cu comunitatea internaţională şi „în special cu Statele Unite”.

Ministerul afgan al Afacerilor Externe a explicat că eliberarea lui George Glezmann a fost „un gest de bunăvoinţă, care reflectă dorinţa Afganistanului de a se angaja cu adevărat (în dialog) cu toate părţile, în special cu Statele Unite ale Americii, pe baza respectului şi intereselor reciproce”, potrivit unui mesaj publicat pe X.

George Glezmann a fost reţinut în decembrie 2022 în timp ce vizita Kabulul ca turist.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Christina Aguilera, apariție provocatoare la 45 de ani. A pozat fără probleme în fața fotografilor, într-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
Pensionarul care și-a investit economiile de 140.000 de euro într-o cameră de hotel de lux. La 69 de ani...
Newsweek
Pensionarii speciali - 18.000 lei în plus la pensie pentru care nu au contribuit. Ce pensie au parlamentarii?
Digi FM
Dulceață de gutui ca la bunica. Rețetă tradițională pentru o dulceață aromată, cu o culoare roșiatică superbă
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
A crezut că își mângâie câinele, dar a descoperit altceva în pat. Ce a descoperit când a aprins lumina...
Film Now
Tom Cruise, eșec cu "Digger". Regizorul Alejandro Gonzalez Inarritu recunoaște: "E, cu siguranță, un film...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”