Țara în care oamenii stau la cozi pentru a schimba bijuteriile de familie în bani, după ce prețul aurului a explodat

Data actualizării: Data publicării:
inele de aur
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

Într-un centru comercial din Shanghai, China, o mulţime s-a format în jurul unui automat care cumpără aur: pe măsură ce preţul metalului preţios creşte vertiginos, chinezii se grăbesc să încheie tranzacţii profitabile despărţindu-se de bijuteriile de familie.

„Niciodată nu am crezut că preţurile vor creşte atât de dramatic", recunoaşte Wu, în vârstă de 54 de ani. Ea explică că a venit să vândă monede de aur cu imaginea unui panda, pe care le-a cumpărat în 2002, după naşterea fiicei sale, informează AFP, preluată de Agerpres. 

Aurul, un refugiu sigur pentru investitori, profită de pe urma tensiunilor şi incertitudinilor geopolitice globale şi doboară record după record. Preţul unciei de aur a depăşit 5.500 de dolari pentru prima dată în istorie pe 29 ianuarie, după care a scăzut.

Wu explică faptul că a vândut, deja, la automat un inel moştenit de la regretatul ei tată, câştigând aproximativ 10.000 de yuani (puţin peste 1.200 de euro), o creştere considerabilă faţă de cei 1.000 de yuani pe care mama ei i-a plătit pentru acelaşi inel în urmă cu câteva decenii. Mama ei a văzut acest automat de reciclare a aurului ca pe o şansă de a-şi suplimenta modesta pensie. „Toată lumea vorbeşte brusc despre aur, iar asta a stârnit această reacţie", mai spune Wu.

Un ecran integrat în automat afişează fluctuaţiile preţurilor la bursa de aur din Shanghai, precum şi un videoclip live în care un braţ robotic mişcă resturi de aur pe un cântar şi apoi sub un dispozitiv care le măsoară puritatea folosind unde luminoase.

„Preţurile aurului se menţin la niveluri istorice ridicate; acum este momentul să vinzi", încurajează o reclamă.

„Evaluarea se face direct, deschis şi transparent"

Unele persoane au declarat pentru AFP că au aşteptat la coadă mai mult de o oră pentru a-şi depune pandantivele, inelele şi alte piese comemorative din aur într-un slot al maşinii, sub supravegherea unui angajat.

La coadă, Zhao poartă un medalion de aur fin sculptat pe un colier de mărgele de jad şi brăţări strălucitoare la încheieturi. Dar a venit la automat pentru a depune inelul regretatului ei bunic. Inelul este împodobit cu caracterul chinezesc „pentru noroc" şi cu imagini minuscule ale unor lingouri tradiţionale de aur.

Zhao crede că bunicul ei l-a cumpărat cândva, între anii 1950 şi 1980, şi explică faptul că mama ei i l-a dat recent. Atunci când ajunge în faţa automatului, Zhao îşi introduce numele, numărul de identificare şi datele bancare şi acceptă condiţiile afişate pe ecran, după care priveşte cum bijuteria se topeşte în direct.

Angajata o asigură că va primi suma integrală estimată de maşină, 12.000 de yuani (aproximativ 1.450 de euro), prin transfer bancar înainte de sfârşitul zilei.

„În alte părţi, se verifică autenticitatea aurului prin arderea uşoară, dar aici, evaluarea se face direct, deschis şi transparent", explică Zhao, recunoscând că are mai multă încredere în maşină decât într-un broker tradiţional.

China, cel mai mare consumator de aur din lume

Automatul, proiectat de compania Kinghood, cu sediul în Shenzhen (sudul Chinei), atrage trecătorii curioşi de câştigurile vânzătorilor.

„Dumnezeule!" exclamă unul dintre ei, observând că o persoană particulară tocmai a încasat 75.000 de yuani (aproape 9.045 de euro) scăpând de bijuteriile vechi. O explozie de entuziasm s-a creat în jurul unui cuplu de pensionari când aparatul a anunţat valoarea lingoului subţire de aur, de mărimea unui deget, pe care tocmai îl vânduseră: 122.000 de yuani, adică aproximativ 14.800 de euro.

China este cel mai mare consumator de aur din lume, achiziţionat în mod tradiţional de familii pentru ocazii speciale, precum naşteri şi nunţi.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Directoarea şcolii din Cenei, declaraţii uluitoare despre familia criminalului! Ce făcea mama faţă de copii...
Digi FM
Cu ce româncă celebră s-a iubit regizorul din spatele documentarului despre Melania Trump. A și fost logodit...
Pro FM
Antonia, impresionată complet de felul în care arată Mădălina Ghenea: „Aceste picioare lungi pur și simplu mă...
Film Now
Fiul Angelinei Jolie și al lui Brad Pitt, apariție rară la Festivalul de Film Sundance. Cum arată acum Pax...
Adevarul
„România nu e ce ne-am așteptat” - familia care a renunțat la Germania și vrea să locuiască în Grecia. Ce...
Newsweek
PSD are condiții legate de pensii ca să rămână la guvernare. Care pensionari vor primi ajutor?
Digi FM
Lavinia Pîrva, naturală în fața fanilor. Soția lui Ștefan Bănică a apărut fără machiaj și în pijamale cu...
Digi World
Un studiu despre cafea pune sub semnul întrebării recomandările de consum pentru cei cu o afecțiune cardiacă...
Digi Animal World
Crocodil uriaș, filmat cu un câine în gură într-un canal din Florida: „Cea mai mare teamă s-a adeverit”
Film Now
Jaclyn Smith, Cheryl Ladd și Kate Jackson, veteranele din „Îngerii lui Charlie”, reuniune după zeci de ani...
UTV
Carmen Tănase vorbește despre întâlnirea cu Brigitte Bardot. „M-a făcut să nu mai mănânc carne șapte ani”