TURCIA. Alegeri legislative anticipate, pe fondul tensiunilor și amenințărilor

Data publicării:
vot turcia

FOTO: tccb.gov.tr

Primele birouri de vot s-au deschis la ora locală 7:00 (6:00, ora României), la Diyarbakir și în tot estul țării. Este zona unde activează rebelii kurzi, iar scrutinul se desfășoară sub o strictă supraveghere din partea poliției. Aici birourile se vor închide la ora locală 16:00, în timp ce în restul țării urnele se deschid la 8:00 și se vor închide la 17:00. Rezultatele vor fi cunoscute încă din cursul serii.

Este pentru a doua oară în cinci luni când alegătorii se întorc la urne. A fost o campanie umbrită de atentatul din 10 octombrie de la Ankara, cel mai grav din istoria recentă a țării, când au murit 102 persoane, majoritatea militanți de stânga pro-kurzi.

Acest scrutin se dorește, de fapt, un referendum pentru președintele Erdogan și pentru partidul său, AKP, aflat de peste 13 ani la putere. La alegerile din 7 iunie, partidul a pierdut pentru prima dată majoritatea absolută, în condițiile în care spera să obțină suficiente voturi pentru a putea opera schimbări constituționale prin care președintelui să-i fie sporite puterile. Între timp, situația de securitate din țară s-a deteriorat puternic. Autoritățile au lansat o dublă ofensivă, vizând, pe de o parte, combatanții kurzi din PKK, iar pe de altă parte anumite poziții ale Statului Islamic în Siria. Turcia este mai fragilă decât în urmă cu cinci luni.

În competiția electorală au intrat 16 partide și 21 de candidați independenți.

La alegerile din 7 iunie, AKP obținuse 258 de locuri din 550 ale Parlamentului, iar Partidul Republican al Poporului (CHP), principala formațiune de opoziție, câștigase 132 de mandate. Sondajele arată că nici de această dată urnele nu-i vor aduce lui Erdogan majoritatea dorită. AKP este creditat cu 40 până la 43 la sută din intențiile de vot.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât valorează armata la pensie în 2026. Diferența importantă pentru cei care au făcut stagiul înainte de 2001
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Raluka nu-și mai ascunde iubirea. Imagini din vacanța cu Guy, după ani în care și-a protejat relația: "E...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Nicolas Cage, schimbare spectaculoasă de look la 62 de ani. Apariție rară alături de soția sa, cu 31 de ani...
Adevarul
Armatele fantomă ale istoriei. Oameni, nisip și ceață: trei mari tragedii militare pentru care încă se caută...
Newsweek
Șeful Casei de Pensii refuză să analizeze 2.100.000 pensii recalculate în minus. E specialist în agricultură
Digi FM
A renunțat la cariera în Drept pentru a plimba câini. La 30 de ani, spune că acum câștigă cu mii de dolari...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Echinocțiul de toamnă 2026. Când începe oficial toamna astronomică și de ce ziua devine tot mai scurtă
Digi Animal World
Ce se întâmplă dacă un câine mănâncă un păianjen. Semnele pe care nu trebuie să le ignori
Film Now
Meg Ryan, toată un zâmbet alături de fiul ei. Imagini rare cu actrița din „When Harry Met Sally” și Jack Quaid
UTV
Romina Gingașu a șters fotografiile cu Piero Ferrari. Ce spune despre zvonurile despărțirii: „Suntem mai...