Un avion al companiei Peruvian Airlines, la bordul căruia se aflau 127 de persoane, a derapat pe pistă și a căzut pe o parte, după ce echipamentul de aterizare a cedat, iar roțile au explodat, scrie BBC News.
Echipamentul de aterizare a cedat, iar roțile avionului, un Boeing 737, au explodat la aterizarea pe aeroportul din La Paz | Foto: Agerpres
Avionul, un Boeing 737, plecase din Cuzco, Peru, și ateriza pe aeroportul El Alto, din La Paz, capitala Boliviei, când s-a petrecut incidentul. Niciunul dintre cei 122 de pasageri și 5 membri ai echipajului nu a fost rănit.
Din cauza incidentului, aeroportul a fost închis pentru câteva ore. Autoritățile au adus o macara pentru a muta avionul de pe pistă.
Pilotul nu a semnalat nicio problemă cu avionul înainte de aterizare, iar Peruvian Airlines a dat un comunicat în care spune că nu este cunoscută cauza incidentului deocamdată.
Foto: Agerpres
Anchetatorii urmează acum să stabilească dacă echipamentul de aterizare a cedat dinc cauza unei defecțiuni tehnice sau dacă a fost vorba despre o eroare de pilotaj.