Un fost polițist arestat pentru două crime avea în curte un adevărat cimitir, cu 40 de cadavre

Data publicării:
criminalisti imbracati in costume de protectie
Zeci de cadavre îngropate în curtea unui fost polițist din El Salvador FOTO: Profimedia Images

Autoritățile din El Salvador excavează un cimitir clandestin din curtea unui fost polițist, existând suspiciunea că aici s-ar afla în jur de 40 de cadavre, majoritatea femei.

Până în prezent, rămășițele a cel puțin 24 de persoane au fost recuperate de pe proprietatea din Chalchuapa, la 78 km nord-vest de capitala San Salvador. Exhumarea cadavrelor ar putea dura încă o lună, au spus oficialii, potrivit The Guardian.

Căutările au început după ce fostul ofițer, Hugo Ernesto Osorio Chávez, în vârstă de 51 de ani, a fost reținut, la începutul acestei luni, pentru uciderea unei femei și a fiicei acesteia. Suspectul, care fusese anchetat anterior pentru infracțiuni sexuale, a mărturisit că le-a ucis pe cele două.

Hugo-Ernesto-Osorio-Chávez
Hugo Ernesto Osorio Chávez FOTO: Profimedia Images

Dar când echipele criminalistice i-au percheziționat casa fostului polițist, au descoperit cel puțin șapte gropi care conțineau cadavre, unele din ele îngropate de cel puțin 2 ani.

Chávez a fost arestat, la fel și alți nouă suspecți care i-ar fi fost complici.

Mauricio Arriaza Chicas, directorul poliției civile naționale din El Salvador, a declarat că între suspecți sunt foști ofițeri de poliție și foști soldați, dar și traficanți de persoane.

Joi, în fața casei lui Chávez s-au adunat zeci de persoane care cred că rudele lor dispărute ar putea fi printre cadavrele recuperate

Incidentul a adus în discuție problema violenței împotriva femeilor și a crimelor, în țara cu o populație de 6,7 milioane de oameni. 70 de femei au fost ucise anul trecut și 111 în 2019.

Violența împotriva femeilor din America Latină, inclusiv crimele, s-a agravat în timpul pandemiei, potrivit organizațiilor pentru drepturile femeilor.

 

Editor : D.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mica localitate din România care devine unul dintre cele mai importante puncte militare din Europa...
Digi FM
Culisele puterii. Florin Negruțiu: „Sistemul s-a reunit și caută un patron. Sorin Grindeanu fuge de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lidia Buble, reacție acidă după ce a fost urmărită de trei persoane prin București: „Mi s-a stricat toată...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Fostul soț al Sofiei Vergara, mărturisiri despre lupta cu boala misterioasă: „Am avut dureri atât de mari...
Adevarul
AUR susține că poate depăși 40% la viitoarele alegeri. Dan Dungaciu: „Suntem absolut convinși”
Newsweek
Casa de Pensii anunță creșterea vârstei de pensionare. Când ieși la pensie în funcție de anul nașterii?
Digi FM
Au râs de diferența lor de înălțime, dar povestea celor doi a cucerit milioane de oameni. Mirele are doar...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un nou studiu schimbă perspectiva asupra vaccinului anti-COVID. Rezultatele au atras atenția medicilor
Digi Animal World
Turiștii plătesc să fie „atacați” de sute de rațe. Experiența din Vietnam face furori pe internet
Film Now
Top șapte staruri de la Hollywood care au dispărut din lumina reflectoarelor, dar care rămân de neuitat. Cu...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...