Sari la conținut

Un român a fost răpit în Nigeria

Un inginer român a fost răpit în Nigeria. Bărbatul lucrează în construcţii şi se deplasa însoţit de gărzi de corp printr-o zonă aflată în sudul Nigeriei, moment în care convoiul său a fost atacat de indivizi înarmaţi. Autorităţile nigeriene încearcă să-l găsească pe român, în timp ce la Bucureşti a fost activată celula de criză.

Kalu Amadi Celestina, purtătoare de cuvânt a Poliţiei din Nigeria: „Îl căutăm, am mobilizat echipele de căutare, de voluntari și de poliție. Nu am luat legătura cu autorităţuile române. Am luat legătura cu societatea pentru care lucra. Nu este prima răpire cu care ne confruntăm.”

Este prima reacţie a poliţiei din provincia Delta, zona în care românul a fost răpit. S-a întâmplat în doar câteva minute, în urma unui schimb de focuri între gărzile de corp ale românului şi teroriştii nigerieni.

Oficialii români au activat o celulă de criză. „Familia cetăţeanului român a fost notificată cu privire la acest incident. Reprezentanţii misiunii diplomatice române sunt în contact permanent cu autorităţile federale nigeriene competente, cu angajatorul, precum și cu familia cetățeanului român”, scrie în comunicatul Ambasadei României în Nigeria.

Atacul asupra convoiului nu este primul de acest gen în care românii pică victime.

Mesajul a fost dat Romaniei în primpăvara anului trecut. Membri ggrupării teroriste Al Mourabitun, din Burkina Faso , anunţau răpirea unui cetăţean român. Până acum autorităţile române nu au reuşit recuperarea lui.Teroriştii controlează teritorii din Burkina Faso, Mali si Alger.

Tot în Nigeria, tot anul trecut, 2 români au fost ţinuţi ostatici timp de 8 zile. Atunci autorităţile române s-au temut ca oamenii să nu fi fost răpiţi de organizaţia teroristă Boko Haram.

Bogdan Aurescu, fost ministru de Externe: „Statul român nu a plătit nicio recompensă în acest caz.”

Boko Haram este de departe cea mai de temut organizaţie teroristă de pe teritoriul african. Luptătorii seamănă groază în ţări precum Camerun, Nigeria sau Ciad.

În 2013 , în Algeria un cetăţean român, angajat al unei platforme petroliere a a fost luat ostatic de gruparea Al Shabab. A scapat cu viaţă după o acţiune în forţă a armatei franceze. Gruparea Al Shabab, în traducere tineretul, luptă împotriva guvernului de tranziţie. Folosesc de cele mai multe ori atentatori sinucigaşi. În total, pe întreg teritoriul african peste 20 de grupătri teroriste luptă pentru supremaţie.

MAE: A fost activată o celulă de criză

Ambasada României la Abuja urmăreşte cu atenţie cazul cetăţeanului român răpit în Nigeria la data de 10 octombrie 2016.

Familia cetăţeanului român a fost notificată cu privire la acest incident.

Reprezentanţii misiunii diplomatice române sunt în contact permanent cu autorităţile federale nigeriene competente, cu angajatorul, precum și cu familia cetățeanului român.

De asemenea, precizăm faptul că, din dispoziția ministrului afacerilor externe, a fost activată Celula de Criză, fiind inițiate procedurile specifice în astfel de cazuri.

Având în vedere sensibilitatea situației, Ministerul Afacerilor Externe recomandă tratarea subiectului cu precauție și responsabilitate”, se arată în comunicatul MAE.

Cazuri de români răpiți în Nigeria
Nu este pentru prima dată când cetățeni români sunt răpiți în Nigeria, țară unde, în Delta Nigerului, operează companii multinaționale din domeniul petrolier, pentru care lucrează și destul de mulți români.
 
Cel mai recent, doi români au fost răpiți în Nigeria pe 20 ianuarie 2015 și eliberați pe 28 ianuarie 2015. 
 
În februarie 2013, piraţi nigerieni au capturat un cargou britanic în largul coastelor Camerunului, în Golful Guineea. Doi ruşi şi un român, membri ai echipajului, au fost luaţi ostatici de la bord. Ei au fost eliberați după mai bine de două luni de captivitate.
 
În septembrie 2011, un inginer român care lucra pentru o firmă de consultanță în domeniul energetic a fost răpit în statul Rivers, din Delta Nigerului, împreună cu șase muncitori nigerieni. Românul a fost eliberat grație unei intervenții a poliției.
 
În 3 octombrie 2006, șapte cetățeni străini au fost răiți în regiunea petrolieră din Delta Nigerului, printre aceștia fiind și un român. Ei se aflau într-un bar aflat într-un complex rezidenţial din oraşul nigerian Eket, aparţinând exclusiv angajaţilor străini ai unor companii care lucrau sub contract cu societatea americană ExxonMobil. Românul a fost eliberat la 21 octombrie 2006 şi a revenit în ţară la câteva zile după aceea.
 
Tot în același an, un al doilea român a fost răpit la 21 noiembrie în Delta Nigerului. Românul a fost eliberat după o zi de captivitate. Însă, un ostatic de naţionalitate britanică a fost ucis în cursul operaţiunii de eliberare, iar un cetăţean italian a fost rănit.
 
Răpirile sunt frecvente în Delta Nigerului pentru că unele companii străine de acolo au prevăzute fonduri speciale pentru răscumpărări.
Etichete: nigeria , ROMAN RAPIT , DELTA NIGERULUI , roman rapit nigeria

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale