Washington Post, înainte de vizita lui Iohannis: Trump favorizează România şi Polonia, în dauna Franţei şi a Germaniei

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump
Foto: GettyImages

Președintele României, Klaus Iohannis, care urmează a se întâlni azi, la Washington, cu omologul său american, Donald Trump, va fi cel de-al zecelea lider european primit de Trump la Casa Albă în acest an. Dar niciunul dintre acesti zece lideri europeni nu a provenit dintr-o putere occidentală, observă, într-un articol, jurnaliștii americani de la Washington Post.

Bunele relaţii cu marile puteri economice ale Europei occidentale, au reprezentat, timp de zeci de ani, un element de bază al politicii americane. În schimb, Trump a ales acum să-i curteze pe liderii tărilor central si est-europene, se arată în articol.

Pentru Trump, această regiune e una plină de potențial economic, în materie de energie sau achiziții de armament.

Trump încearcă să pună astfel accentul pe statele din Europa Centrală, care sunt  privite atât ca ţări aliate și parteneri de securitate, dar și ca potențiali parteneri de afaceri, după cum a declarat, pentru Washington Post un înalt responsabil al administrației americane.

“Unii lideri care provin din state est-europene, precum Ungaria, Polonia si acum Romania au inteles, pur si simplu, cum să discute cu Trump si au reusit asta prin apelul la instinctele sale iliberale", declară Kelly Magsamen, fost consilier pe probleme de securitate în cabinetele George W. Bush si Obama.

Liderul de la Casa Alba s-a întâlnit, până acum, în acest an, cu liderii politici din Austria, Republica Cehă, Slovacia, Turcia, Ungaria si Polonia. Iohannis va fi al saptelea sef de stat din Europa Centrală si de Est.

"Lui Trump îi place ideea subminării proiectului European, indiferent că e vorba de Brexist sau sentimente anti-UE", spune fostul consilier prezidential.

Liderul american s-a întâlnit în acest an cu liderii politici din Marea Britanie, Franta sau Germania, dar niciodată la Casa Albă, se mai arată în articolul din publicatia americană.

editare web: Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Diferența uriașă dintre pensia după 35 și 45 de ani de muncă. Exemple pentru salarii de 4.000 și 7.000 de lei
Digi FM
Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul 2026. Ce nu se face pe 29 august și de ce e zi de post
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, cea mai fițoasă divă de la Hollywood? Cerințele bizare și ieșirile care i-au consolidat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Rebecca Ferguson preferă să se descurce fără coordonatorii de intimitate pe platourile de filmare: "Limitele...
Adevarul
Islanda decide azi dacă se apropie de UE. Vot la limită, mize uriașe și frica de a pierde controlul asupra...
Newsweek
Pensie pentru românii care au lucrat 4 ore: câți ani se iau în calcul? Răspunsul îi surprinde pe mulți
Digi FM
Gestul impresionant făcut de Dolly Parton înainte de a muri. Sora ei a dezvăluit decizia artistei
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
O substanță din portocale și lămâi ar putea încetini îmbătrânirea unui organ vital. Descoperirea care i-a...
Digi Animal World
Cum a reacționat un câine când stăpâna lui a făcut accident: „A ieșit pe geamul mașinii și a fugit”
Film Now
Matthew McConaughey, apariție rară alături de toți cei 3 copii! Actorul și soția sa au făcut senzație pe...
UTV
Cine este noul iubit al Laurei Giurcanu. Influencerița a publicat primele imagini alături de Marian Huja