Misteriosul „A” din dosarele Epstein. Personajul ar fi fostul prinț Andrew: îi cerea lui Maxwell să-i găsească „partenere nepotrivite”

Data publicării:
andrew
Dezvăluirile reprezintă o nouă lovitură de imagine pentru fostul prinț Andrew. Sursa foto: Profimedia Images

În ultimul set de documente publicate din dosarele Epstein se află un schimb de e-mailuri între Ghislaine Maxwell, partenera infractorului sexual condamnat Jeffrey Epstein, şi cineva care semnează cu „A” - a cărui adresă de e-mail este salvată ca „Omul invizibil” şi despre care se crede că este fostul duce de York, Andrew Mountbatten-Windsor, scrie ABC News.

ABC News precizează că nu a putut confirma oficial că este vorba de prinţul Andrew, între timp decăzut din titlurile sale nobiliare în urma scandalului Epstein. Există, însă, indicii puternice că este într-adevăr vorba despre Andrew Mountbatten-Windsor, aşa cum este cunoscut acum fostul duce, menţionează postul american de televiziune.

Într-unul dintre mesaje – din august 2001 – „A” precizează că se află „la tabăra de vară Balmoral pentru familia regală” şi apoi o întreabă pe Maxwell dacă i-a găsit „nişte prietene noi nepotrivite”. Andrew se afla la Balmoral în acel moment, potrivit relatărilor din presă de la acea vreme, notează News.ro.

Două zile mai târziu, Maxwell îi răspunde, spunându-i lui „A”:

„Îmi pare rău să te dezamăgesc, dar adevărul trebuie spus. Am reuşit să găsesc doar prietene potrivite”, a scris ea şi a semnat: „Pupici. G”.

Într-un alt mesaj care pare să-l implice pe fostul prinţ, „A” îi spune lui Maxwell că valetul său a murit şi că tocmai a părăsit „RN”, o referire aparentă la Marina Regală. Andrew a părăsit Marina Regală în iulie 2001 şi, potrivit The Guardian, ziarele au relatat la acea vreme că valetul lui Andrew murise.

„Probabil că nu ştii, dar joi mi-am pierdut valetul. A murit în somn. Era cu mine de când aveam 2 ani”, spune mesajul de la „A” către Maxwell. „Sunt puţin dezechilibrat, deoarece nu numai că biroul meu a fost restructurat, dar am părăsit Marina Regală şi acum întreaga mea viaţă este un haos, pentru că nu am pe nimeni care să aibă grijă de mine. El era un adevărat stâlp de sprijin şi aproape un membru al familiei. Dacă ai vreo idee bună despre cum să-mi revin, ţi-aş fi recunoscător pentru sfaturi”, a scris „A”.

„Ne vedem foarte curând... Sper că vei veni”, se încheie mesajul, semnat „A, xxx”.

Într-un al treilea mesaj făcut public marţi de Departamentul de Justiţie, Maxwell îi transmite lui „A” un mesaj de la o altă persoană în care este vorba despre posibile activităţi într-o călătorie în Peru la începutul anului 2002, care include o altă referire la găsirea de fete. „Mă îndoiesc că va găsi pe cineva aici, dar putem încerca”, scrie contactul peruan, sugerând totodată şi alte activităţi, inclusiv schi nautic şi călărie pe plajă.

„A” îi răspunde lui Maxwell: „Mi-ar plăcea să le fac pe toate, dar mă tem că nu va fi suficient timp! În ceea ce priveşte fetele, las asta în întregime în seama ta” şi a contactului peruan, a scris „A”.

Andrew a efectuat într-adevăr o vizită oficială în Peru în martie 2002.

ABC News a întrebat Palatul Regal – care a declarat anterior că nu îl mai reprezintă pe Andrew – despre aceste mesaje. Palatul a refuzat oficial să comenteze, dar a îndrumat ABC News către declaraţia publicată la momentul în care i-au fost retrase titlurile: „Gândurile şi simpatia profundă a regelui şi a reginei au fost şi vor rămâne alături de victimele şi supravieţuitorii oricărei forme de abuz”.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Harta orașelor din România vitale în caz de război. Sunt mici, dar importante pentru strategia militară
Digi FM
Smiley, anunț de ultimă oră la matinalul Digi FM! Surpriza uriașă pregătită pentru fani
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, ironizată după ce a vorbit despre viața sa amoroasă: „S-a întâlnit cu fiecare bărbat de la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Will Smith și Jada Pinkett Smith locuiesc din nou împreună, după ani de separare. Ce i-a făcut să dea o nouă...
Adevarul
Panică la marginea Capitalei: urs de 500 de kg văzut în Pădurea Snagov. Pădurar: „Când l-am văzut, am...
Newsweek
Veste proastă pentru pensionari: „Pensiile nu pot fi indexate. Austeritatea continuă și în 2027”
Digi FM
Cum se menține Romanița Iovan în formă la 61 de ani. Creatoarea de modă dezvăluie cele 4 reguli de la care nu...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce e mai rău dacă te scarpini după o înțepătură de țânțar. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
De ce își pune câinele laba pe tine când îl mângâi. Mulți stăpâni interpretează greșit gestul
Film Now
Ce face Sylvester Stallone la 80 de ani când nu filmează. Un apropiat a rupt tăcerea: „S-a întors la prima...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...