Președinta Maia Sandu, întâlnire cu o delegație a Congresului SUA. Riscurile atacurilor hibride ale Rusiei, pe agenda discuțiilor

Data actualizării: Data publicării:
maia americanii
Foto: presedinte.md

Maia Sandu a avut, luni o întrevedere cu o delegație bipartizană a Congresului Statelor Unite ale Americii, în care a subliniat importanța menținerii sprijinului americal, în special în domeniul securității energetice a Republicii Moldova. Președinta Sandu a avertizat și asupra atacurilor hibride ale Rudisie, inclusiv tentativele de influențare a procesului electoral și a vorbit despre necesitarea menținerii stabilității regionale, în contextul războiului din Ucraina.

Vizita delegației condusă de congresmanul Vern Buchanan „reconfirmă sprijinul bipartizan de care se bucură Republica Moldova în Statele Unite și faptul că parteneriatul moldo-american se află pe agenda americană, arată comunicatul de presă al Administrației Prezidențiale a Republicii Moldova”.

La discuții, președinta Maia Sandu a exprimat recunoștința față de sprijinul consistent oferit de SUA de-a lungul ultimelor trei decenii – sprijin care a contribuit la modernizarea statului, creșterea rezilienței energetice și apărarea suveranității în fața tentativelor de destabilizare externă.

Șefa statului a atras atenția asupra riscurilor generate de atacurile hibride ale Federației Ruse, inclusiv tentativele de influențare a procesului electoral, și a subliniat rolul esențial al Republicii Moldova în menținerea stabilității regionale de-a lungul celor 1.222 km de frontieră cu Ucraina invadată de Rusia. În context, președinta a subliniat importanța menținerii sprijinului american, în special în domeniul securității energetice a Republicii Moldova.

Oficialii americani se află în vizită la Chișinău în cadrul House Democracy Partnership – o comisie a Camerei Reprezentanților care sprijină democrațiile tinere în consolidarea instituțiilor parlamentare prin schimb de experiență și cooperare tehnică.

Din delegație fac parte patru congresmani republicani și patru democrați, inclusiv doi membri ai grupului de prietenie cu Republica Moldova din Congresul SUA (Moldova Caucus), care susține aprofundarea relațiilor moldo-americane.

Delegația Congresului SUA a inclus opt membri ai Camerei Reprezentanților: Vern Buchanan (Republican, Florida), Neal Dunn (Republican, Florida), Andy Ogles (Republican, Tennessee), Anna Paulina Luna (Republican, Florida), Dina Titus (Democrat, Nevada), Ilhan Omar (Democrat, Minnesota), Lloyd Doggett (Democrat, Texas) și Ted Lieu (Democrat, California).

Congresmanii americani vor ajunge și România și vor avea, marți, întrevederi cu președintele interimar Ilie Bolojan, premierul Marcel Ciolacu. Vizita acestora vine în contextul apropierii alegerilor prezidențiale și după blocarea de către SUA a ridicării vizelor pentru români.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Cât costă să ajungi pe podium. Antrenoare: „5.000 de euro pe lună să participi doar la 2-3 competiții”
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme