„Ni se spunea echipa de asasini și exact asta eram”. Mărturia cutremurătoare făcută de ucigaș în fața fiicei victimei

Data actualizării: Data publicării:
Iuri Garavski a făcut parte dintr-o unitate militară de elită a regimului din Belarus care i-a executat pe oponenții politici ai președintelui Aleksandr Lukașenko
Iuri Garavski a făcut parte dintr-o unitate militară de elită a regimului din Belarus care i-a executat pe oponenții politici ai președintelui Aleksandr Lukașenko Foto: captură TV

Este unul dintre cele mai cunoscute cazuri nerezolvate din Belarus. Lideri ai Opoziției au dispărut fără urmă acum 20 de ani - și mulți cred că au fost asasinați din ordinul Guvernului. Dar un bărbat pretinde azi că a fost martor la acele crime, în 1999. A fost anul în care președintele Aleksandr Lukașenko a instituit statul polițienesc. Unii politicieni, precum fostul ministru de interne Iuri Zaharenko, au încercat să se opună, dar a fost în zadar. O anchetă Deutsche Welle a descoperit că membrii unei unități militare secrete ar fi fost implicați în moartea lui.

Iuri Garavski susține că era membru al acelei unități de elită. Și pretinde că are informații despre dispariția lui Zaharenko. Fiica politicianului, Elena, are acum șansa de a primi răspunsuri la întrebările pe care și le pune de zeci de ani. A decis chiar să-l înfrunte pe unul dintre presupușii criminali ai tatălui său. Elena speră că vinovații vor da în sfârșit socoteală în fața unei instanțe internaționale. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 21:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30. 

În 1999, tatăl Elenei Zaharenko, Iuri, a dispărut fără urmă. Ea n-a aflat niciodată ce i s-a întâmplat. În ultimii 20 de ani a tot sperat că poate, undeva, tatăl său încă trăiește. Au fost 20 de ani de incertitudine pentru ea și familia împreună cu care este acum în exil, în Germania. De la Iuri Zaharenko abia dacă mai câteva amintiri.

„Cel mai greu i-a fost bunicii mele. Când a murit - ea e bunica mea, indică Elena arătând într-o poză  - ultimele sale cuvinte au fost „Iuri”, numele lui. A murit neștiind ce i s-a întâmplat fiului său”, povestește Elena Zaharenko.

L-au dus într-o pădure și l-au împușcat

Elena află puțin câte puțin adevărul despre tatăl ei, un celebru reprezentant al opoziției și un critic al dictatorului belarus Aleksandr Lukașenko.

O investigație Deutsche Welle a dezvăluit recent că Iuri Zaharenko a fost asasinat de o grupare de elită în primăvara lui 1999. Pe 7 mai, patru bărbați l-au atacat pe Zaharenko în timp ce se îndrepta spre casă și l-au forțat să intre într-o mașină. Bărbații purtau haine civile, dar făceau parte dintr-o unitate militară de elită, numită SOBR. L-au dus într-o pădure și l-au împușcat.

belarus executie- focus
Reconstituirea uciderii politicianului Iuri Zaharenko, din Belarus Foto: captură TV

Știm acest lucru din mărturia lui Iuri Garavski - unul dintre bărbații implicați în răpirea și uciderea lui Zaharenko. În prezent, el e solicitant de azil în Elveția. Garavski spune că a fost implicat nu doar în asasinarea lui Zaharenko, ci și în cea a altor doi politicieni de opoziție.

„După ce ai ucis 10 sau 15 oameni, îți pierzi mințile. Te îmbolnăvești. În acest caz, 3 persoane au fost ucise și simt că îmi împovărează sufletul și mintea”, mărturisește Iuri Garavski.

Asasinul, față în față cu fiica victimei: „Jur pe fiica mea. Tatăl tău a fost împușcat”

Tocmai de aceea, Iuri Garavski a acceptat să discute cu Elena, fiica lui Zaharenko. Și ea speră să obțină în sfârșit răspunsuri la întrebările care o chinuiesc de atâția ani.

„Vreau să fiu sigură că acest bărbat chiar a fost acolo când tatăl meu a fost ucis. Vreau să simt asta în adâncul sufletului meu. Și, desigur, vreau să-l privesc în ochi. Vreau să-mi regăsesc liniștea”, explică Elena Zaharenko.

Elena pleacă în Elveția pentru întâlnirea cu Iuri Garavski. Va fi o călătorie dureroasă în trecut și știe asta. Dar speră că va fi și o oportunitate de a ieși, în cele din urmă, din ciclul vicios al durerii și al întrebărilor fără răspuns în care se simte captivă.

Garavski a ajuns în redacția unui ziar elvețian, Neue Zürcher Zeitung. E neliniștit, nu știe la ce să se aștepte. Ambii au fost de acord cu procedurile de securitate. Atmosfera este tensionată.

Puțin mai târziu ajunge Elena. Și ea e verificată. Apoi, în sfârșit, se așază față în față.

asasin fiica belarus -focus
Crime politice în Belarus. Asasinul, față în față cu fiica victimei Foto: captură TV

Elena Zaharenko (respiră adânc): Am venit astăzi aici să te privesc în ochi. Vreau să aflu adevărul. E important pentru mine să știu că tatăl meu a avut parte de o moarte rapidă. Multă vreme, am crezut că a fost torturat încet.

Iuri Garavski: Nu, nu, categoric nu. A fost culcat la pământ, cu fața în jos, și apoi împușcat în spate. Tatăl tău a fost împușcat, împreună cu Gonciar și Krasovski.

Elena vrea garanții că el spune adevărul.

Elena Zaharenko: Îți voi adresa o ultimă întrebare: poți jura pe tot ceea ce ai mai drag în această lume că tot ceea ce ai spus este adevărat?

Iuri Garavski: Jur pe fiica mea - jur pe sănătatea fiicei mele - că i-am arestat și i-am ucis pe Zaharenko, Gonciar și Krasovski. Ni se spunea „echipa de asasini” și exact asta eram.

Elena: Mulțumesc.

Pregătit să se căiască în spatele gratiilor

Discuția de două ore i-a epuizat emoțional pe Iuri Garavski și Elena Zaharenko. Garavski încearcă să se împace cu trecutul său. Știe că a săvârșit fapte grave, dar, în același timp, se simte și o victimă a regimului din Belarus.

„Mă simt stors ca o lămâie, sunt epuizat emoțional. E întotdeauna dificil să spui adevărul”, mărturisește bărbatul.

Iuri spune că este pregătit să se căiască în spatele gratiilor pentru faptele sale.

Adevărul nu i-a adus liniștea sufletească

Iar Elena spune că a văzut vinovăția în ochii lui, dar nu simte că i s-a luat o piatră de pe inimă.

„E foarte dificil. Acest sentiment e o povară. Zidul negru care a fost întotdeauna înaintea ochilor mi s-a prăbușit... Acum știu că tatăl meu a fost ucis. Acum știu adevărul”, spune femeia.

Dar Elena spune că adevărul nu i-a adus și liniștea sufletească. La urma urmei, Belarusul este în continuare condus de același regim care i-a ucis tatăl.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri