O nouă lege controversată în Rusia. Până la 15 ani de închisoare pentru „informații mincinoase” despre acțiunile sale în străinătate

Data publicării:
Forțele de ordine din Rusia stau de pază într-o piață din Moscova
Oricine este prins de autoritățile din Rusia că protestează împotriva „operațiunii militare speciale” a armatei ruse din Ucraina poate fi închis până la 20 de ani. Foto: Profimedia Images

Deputaţii ruşi au adoptat marţi o lege ce prevede sancţiuni aspre menite să pedepsească „informaţiile mincinoase” cu privire la acţiunile Moscovei în străinătate, o nouă armă represivă în arsenalul rus pentru controlul informaţiilor despre agresiunea sa militară în Ucraina, informează AFP, potrivit Agerpres.

Noua lege vine să o completeze pe cea adoptată la începutul lui martie şi care prevede până la 15 ani de închisoare pentru publicarea de „informaţii mincinoase” cu privire la armata rusă.

Acest text, adoptat în a treia lectură, pedepseşte „difuzarea publică de informaţii intenţionat false sub acoperirea unor informaţii fiabile” cu privire la „activităţile organelor statului rus în afara teritoriului rus”, potrivit unui comunicat al Parlamentului.

Noul act normativ prevede pedepse ce pot ajunge până la trei ani de închisoare, mergând până la cinci ani dacă este vorba de o activitate de grup, de „abuz de poziţie oficială”, de „crearea artificială de dovezi” sau dacă acţiunea este „motivată de ură sau de ostilitate politică, ideologică, rasială, naţională sau religioasă”.

Pedeapsa prevăzută urcă la 15 ani dacă „informaţiile mincinoase” au dus la „consecinţe grave”.

Proiectul de lege, ce mai trebuie să fie semnat de preşedintele rus Vladimir Putin pentru a intra în vigoare, include de asemenea sancţiuni ce ajung până la cinci ani de închisoare pentru „acţiuni publice menite să discrediteze exercitarea puterilor lor de către organele statului rus în afara teritoriului”.

De la declanşarea ofensivei în Ucraina, pe 24 februarie, Rusia a interzis numeroase mass-media locale şi străine, precum şi reţelele sociale Facebook, Instagram şi Twitter. Grupul american Meta a fost clasat drept „extremist”.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro