Oficiali ucraineni: Rușii "au jefuit şi distrus" un laborator de la Cernobîl

Data actualizării: Data publicării:
centrala de la Cernobîl
Imagine din 8 decembrie 2020. Vedere generală asupra centralei de la Cernobîl. Sursa foto: Profimedia Images

Trupele ruse care ocupă centrala nucleară de la Cernobîl "au jefuit şi distrus" un laborator de la faţa locului, susţin oficialii ucraineni, citaţi de BBC.

Agenţia de Stat a Ucrainei pentru Managementul Zonei de Excluziune a declarat că ruşii au deteriorat Laboratorul Central de Analiză – care a procesat o mulţime de deşeuri radioactive.

Agenţia de stat a anunţat într-o postare pe Facebook că laboratorul avea "probe foarte active şi mostre de radionuclizi, care astăzi sunt în mâinile inamicului".

Laboratorul, care a costat aproximativ şase milioane de euro, conţinea şi "echipamente de analiză valoroase", care nu erau disponibile în altă parte în Europa, a transmis agenţia.

Cernobîl – locul celui mai grav accident nuclear din lume în 1986 – nu este o centrală electrică funcţională, dar necesită totuşi un management constant.

Rușii au capturat-o în primele zile ale războiului luna trecută și au ținut blocați acolo muncitorii timp de câteva săptămâni înainte ca unii să poată pleca acasă.

Fostul sit nuclear rămâne o mare îngrijorare, iar la începutul acestei săptămâni parlamentul ucrainean a raportat că în vecinătatea centralei au izbucnit incendii forestiere, care au fost surprinse de imaginile din satelit.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Funcția ascunsă a aerului condiționat care scade factura la curent cu 30%. Mulţi români folosesc greşit...
Digi FM
Reacții ferme după proba la Limba română de la Bacalaureat 2026: „Tot ce s-a dat am făcut mai degrabă la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu, criticată ferm pentru ținuta purtată la un botez: „Asta nu e rochie de biserică, trebuia să fii...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Primul soț al Angelinei Jolie, de nerecunoscut la 53 de ani. Cum a apărut Jonny Lee Miller alături de fiul său
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea...
Newsweek
Casa de Pensii, învinsă în instanță! Un pensionar militar a primit înapoi banii reținuți ca impozit progresiv
Digi FM
Cum să supraviețuiești „iernii economice”: Adrian Asoltanie te învață cum să-ți salvezi banii în noul episod...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Un nou studiu schimbă perspectiva asupra vaccinului anti-COVID. Rezultatele au atras atenția medicilor
Digi Animal World
Le este dor pisicilor de stăpâni când rămân singure? Ce spun specialiștii despre comportamentul lor
Film Now
Sharon Stone, mărturisire sfâșietoare despre ultimele clipe ale mamei sale: "Am înțeles că trebuie să o las...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...