Papa Leon s-a oferit să găzduiască negocierile dintre Ucraina și Rusia la Vatican. Suveranul Pontif s-a întâlnit cu Volodimir Zelenski

Data publicării:
Pope Leo XIV Meets Volodymyr Zelensky in Castel Gandolfo, Italy - 09 Jul 2025
Foto: Profimedia Images

Papa Leon al XIV-lea s-a întâlnit miercuri cu Volodimir Zelenski, la reședința papală din Castel Gandolfo, lângă Roma. Conform unui comunicat al Vaticanului, Suveranul Pontif s-a oferit să găzduiască oficiali ai Ucrainei și Rusiei pentru negocieri între cele două părți beligerante, potrivit The Guardian.

Papa Leon al XIV-lea și președintele ucrainean Volodimir Zelenski „au discutat despre conflictul în curs și despre nevoia urgentă de a obține o pace justă și durabilă”, conform sursei citate.

„În timpul conversației cordiale, a fost reafirmată importanța dialogului ca mijloc preferat de a pune capăt ostilităților.

Sfântul Părinte și-a exprimat durerea pentru victime și și-a reînnoit rugăciunile și apropierea față de poporul ucrainean, încurajând orice efort care vizează eliberarea prizonierilor și căutarea de soluții comune", mai transmite Vaticanul.

Comunicatul mai arată că „Sfântul Părinte a reiterat dorința de a primi reprezentanți ai Rusiei și Ucrainei la Vatican pentru negocieri”.

Rusia a respins anterior această ofertă, ministrul rus de externe Sergiei Lavrov sugerând că nu ar fi adecvat ca două țări creștine ortodoxe să poarte discuții acolo.

Editor : Alexandru Costea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cultura care poate valora cât un apartament după o singură recoltă. Produce peste 20 de tone la hectar
Digi FM
Prognoza ANM pentru septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi și când revin ploile
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Melodia celebră care a distrus trupa The Police. Cum au ajuns să se judece și după 43 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Are 100 de ani, dar face asta fără probleme! Imagini virale cu Dick Van Dyke, în timp ce face sport în curtea...
Adevarul
„Salariu de sclav pe moșia partidului unic”. Cum își amintesc românii de munca patriotică din timpul Armatei
Newsweek
Senatul, decizie majoră legată de pensii. Ce categorii de pensionari ar putea pierde bani? În ce condiții?
Digi FM
Tom Cruise anunţă continuarea „Days of Thunder”, alături de Anne Hathaway: „Tu naști, apoi facem acest film!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Are 15 ani și o înălțime de 2.13 m: "Situația scapă de sub control". Cauza neașteptată descoperită de medici
Digi Animal World
„Sforăie ca un om”. Imagini virale cu o pisică care doarme buștean. Videoclipul a strâns peste 50 de milioane...
Film Now
Michael Douglas nu lasă vârsta să-i dicteze viața: "Nu-i rău pentru 82 de ani". S-a amestecat printre turiști...
UTV
Imagini de colecție cu Loredana Groza la 16 ani, când a câștigat Festivalul Mamaia. „Vom muri aici, sub...