Parlamentul European a respins moțiunea de cenzură împotriva Comisiei Europene, din cauza acordului UE-Mercosur

Data actualizării: Data publicării:
Plenary session of the European Parliament
Ursula von der Leyen, președinte Comisiei Europene, în plenul Parlamentului European. Foto: Profimedia Images

Eurodeputații au respins, în plenul Parlamentului European, moțiunea de cenzură depusă de grupul „Patrioți pentru Europa” împotriva Comisiei Europene condusă de președinta Ursula von der Leyen, pe fondul contestării acordului comercial UE-Mercosur.

Moțiunea a fost respinsă cu 165 de voturi „pentru”, 390 „împotrivă” și 10 abțineri, transmite PE, într-un comunicat de presă.

Votul a fost precedat de o dezbatere în plen cu comisarul Maroš Šefčovič, care a avut loc luni, 19 ianuarie.

Grupul politic Patrioți pentru Europa a înaintat moțiunea de cenzură împotriva Comisiei, contestând acordul comercial UE-Mercosur, care a fost aprobat de statele membre pe 9 ianuarie și semnat pe 17 ianuarie în Paraguay.

În conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului, o moțiune de cenzură împotriva Comisiei poate fi înaintată Președintelui de către o zecime dintre membrii care compun Parlamentul (în prezent, 72 de eurodeputați).

Votul trebuie să aibă loc prin apel nominal, iar moțiunea poate fi adoptată cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, reprezentând majoritatea membrilor care compun Parlamentul.

Siegfried Mureșan: Extremiștii au eșuat de patru ori în demiterea CE

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan a declarat că Parlamentul European a respins, pentru a patra oară, o moțiune de cenzură inițiată de grupuri extremiste împotriva Comisiei Europene. Potrivit acestuia, demersul nu a avut nici de această dată susținerea necesară pentru a fi adoptat.

„Extremiștii din Parlamentul European au încercat din nou să demită Comisia Europeană și, din nou, au eșuat. Patru eșecuri din patru”, a transmis Mureșan într-o postare pe Facebook.

Eurodeputatul liberal susține că astfel de moțiuni nu sunt însoțite de soluții concrete sau propuneri constructive, ci reprezintă doar „zgomot politic”, având ca scop atacarea Uniunii Europene și subminarea valorilor democratice. În opinia sa, inițiatorii acestor demersuri cunosc faptul că nu au o majoritate, dar folosesc moțiunea de cenzură ca instrument de destabilizare politică.

„De aceea, trebuie să ignorăm tot ce propun extremiștii, fiindcă nu acționează niciodată în beneficiul oamenilor din Europa”, a mai afirmat Siegfried Mureșan.

Acesta a subliniat că răspunsul forțelor pro-europene rămâne unul ferm și unit și că activitatea Parlamentului European va continua în direcția consolidării unei Europe „puternice, sigure și democratice”.

Contextul moțiunii

În moțiunea de cenzură, grupul „Patrioți pentru Europa” o acuză pe Ursula von der Leyen că a ignorat opoziția Parlamentului European și a fermierilor în negocierile pentru Acordul UE-Mercosur, și astfel a pus în pericol agricultura europeană și securitatea alimentară. Este reclamată și lipsa de transparență și intervenția unilaterală a Comisiei în aplicarea provizorie a acordului.

Potrivit documentului, este reproșat faptul că negocierile pentru acordul de liber schimb cu țările Mercosur durează din 1999, iar condițiile agricole și de piață s-au schimbat fundamental în cei 27 de ani.

Este criticat și faptul că Executivul european a încheiat unilateral negocierile în decembrie 2024, ignorând opoziția fermierilor, a parlamentelor naționale și a Parlamentului European.

Principalele reproșuri

Evitarea controlului parlamentar: Comisia a împărțit acordul în două instrumente juridice separate pentru a eluda procedurile de ratificare, reducând „controlul Parlamentului în ceea ce privește aspectele comerciale la o simplă formalitate”.

Pericole pentru agricultura europeană: Acordul ar putea expune sectorul agricol la produse care nu respectă standardele europene de mediu, sociale sau sanitare, creând o „concurență neloială care pune în pericol mijloacele de subzistență a mii de fermieri și crescători europeni”.

Clauze insuficiente de salvgardare: Chiar dacă Comisia a propus clauze de salvgardare, acestea „nu permit intervenția automată și nu asigură o reciprocitate reală,” fiind doar „un mecanism temporar, pe termen scurt.”

Politica Agricolă Comună post-2027: Propunerile Comisiei nu răspund preocupărilor fundamentale ale agricultorilor și riscă să fragmenteze fondurile, amenințând veniturile fermierilor.

Parlamentul acuză Comisia că a acționat fără a efectua o evaluare a impactului cumulativ al acordurilor comerciale bilaterale și că a ignorat poziția Parlamentului, aplicând acordul comercial cu titlu provizoriu.

Moțiunea subliniază că „UE și Comisia sunt mai slabe ca niciodată din cauza eșecului persistent al Președintei Comisiei de a asculta fermierii și cetățenii noștri”.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce pensie încasează Petre Roman de la stat. Averea acumulată de fostul premier
Digi FM
Valentin Sanfira, piesă cu subînțeles, la scurt timp de la divorțul de Codruța Filip: "Nu fac referire la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Un bărbat care suferă de aceeași boală ca Celine Dion avertizează că revenirea ei pe scenă ar putea fi...
Film Now
Au pozat împreună în costum de baie acum 43 de ani, azi sunt iubiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
Adevarul
Momente de groază într-un cimitir din Slovacia. Familia a auzit zgomote din mormânt și a cerut deshumarea...
Newsweek
Se mai pot plăti pensiile dacă marți cade guvernul? Experții dau vestea rea pensionarilor: Nu vor mai fi bani!
Digi FM
Misterul mormântului din care se aud ciocănituri a îngrozit Slovacia. O familie susţine că ruda pe care au...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în creierul tău dacă petreci 20 de minute afară în fiecare dimineață. Un obicei simplu care...
Digi Animal World
Digi Animal Club - ediția cu numărul 500! Malinois, între sport, dresaj și legătura cu omul: ”Este un...
Film Now
Sharon Stone, dezvăluiri cutremurătoare despre trecutul familiei sale: „Tata a pierdut tot, mama a crescut în...
UTV
Câte operații estetice a avut Michael Jackson. Ce spunea artistul și ce a arătat autopsia după moarte