Tehnologia care a schimbat conflictele. Antreprenor: „Ucraina a devenit laboratorul modern al războiului cu drone”
Războaiele din prezent sunt tot mai complexe şi ce le face aşa este dezvoltarea dronelor. Tehnologia ajută militarii să aibă o imagine constantă a câmpului de luptă, să obţină informaţii, să lovească inamicii cu mai multă precizie şi, nu în ultimul rând, să îşi protejeze viaţa. Pe măsură ce avansăm spre un viitor în care aceste aeronave devin din ce în ce mai sofisticate, se poate anticipa folosirea lor în diverse industrii, de la agricultură la livrări, dar și provocări legate de securitate. Discutăm la „Pașaport diplomatic” despre aceste evoluţii cu Bogdan Ochiană, un antreprenor care produce drone, şi aflăm care este locul României pe această piaţă.
Cristina Cileacu: Bogdan Ochiană, antreprenor, bine ați venit la „Pașaport diplomatic”.
Bogdan Ochiană: Mulţumesc, Cristina. E o plăcere să fiu aici.
În primele ore ale secolului XXI, dronele militare erau încă o o aspirație a inginerilor. Statele cu resurse lucrau la aparate scumpe, greu de operat şi folosite mai ales pentru supraveghere strategică şi lovituri punctuale. Evoluţia s‑a accelerat treptat: miniaturizarea senzorilor, accesibilitatea comunicaţiilor şi dezvoltarea software‑ului pentru navigaţie au transformat UAV‑urile din instrumente rare în componente obișnuite pe câmpul de luptă. România şi alte ţări europene priveau cu atenţie aceste schimbări, dar adevărata cotitură a venit abia când conflictele regionale au demonstrat valoarea operatională a platformelor mici, ieftine şi flexibile.
Producţia de drone anticipează viitorul
Cristina Cileacu: Sunteți antreprenor, lucrați într-un domeniu de mare interes, de aceea v-am chemat la Pașaport diplomatic, și anume cel al apărării. Vorbim despre producția de drone. Aveți o companie care are sediul la Varșovia, deci în Polonia, deși sunteți român, lucrați însă în România, lucrați și în Spania, lucrați și în Ucraina. Ar trebui să vă întreb, în primul rând, de ce ați ales ca sediu Polonia, sediul principal, și nu România?
Bogdan Ochiană: Când am început, acum doi ani, am creat sediu în România, de fapt, dar din mai multe elemente, și politice, și economice, am decis să ne mutăm la Varșovia, unde eu am și un co-fondator polonez-german. În Polonia, ce este interesant este că statul polonez a alocat mai mult de 4.8% din Produsul Intern Brut, apărării, ceea ce înseamnă că sunt mult mai multe licitații în domeniul apărării, caută drone, caută echipamente militare. Momentan, ei importă masiv din Statele Unite și din Coreea de Sud, dar în ultimii ani au decis să folosească o parte din acești bani pentru a cumpăra produse poloneze. Desigur, în afară de vreo două-trei firme de stat, în Polonia nu este aproape nicio firmă privată de apărare. Sunt acum câteva mai mici și aici noi am luat decizia de a muta sediul acolo, dar cu producția în România, în Ucraina și în Spania. Dar, fiind o firmă poloneză, avem acces mult mai ușor să facem vânzări în Polonia, plus guvernul sau armata poloneză a creat o nouă divizie specializată pe drone, puțin cum au făcut ucrainienii. Și asta, desigur, ne avantajează pe noi foarte mult și avem ca plan în viitor să testăm direct cu ei și să fim un furnizor principal al armatei Poloniei.
Laboratorul dronelor: Ucraina
Ucraina a devenit, în practică, laboratorul modern al războiului cu drone. Folosirea lor nu a început odată cu invazia din 2014 sau cea din 2022, dar conflictul a obligat părţile să inoveze rapid. Creativitatea ucraineană a adaptat dronele civile pentru roluri militare, iar asta a permis lovituri precise asupra punctelor strategice pentru ruși. Așa au schimbat dinamica operaţiunilor la nivel tactic.
Cristina Cileacu: Cât de mare este competiția în momentul de față în ceea ce înseamnă producția de drone? Pentru că noi, la televiziune și în presă, vorbim foarte des despre drone. Auzim de atacuri cu drone, de drone care au fost interceptate de drone versus drone, pe scurt. Cine produce cel mai mult, în afară de ucraineni, care deja sunt capul de afiș la această producție?
Bogdan Ochiană: Deci producția de drone se poate partaja în mai multe direcții. Sunt drone FPV, deci dronele simple, între 500 de euro și 3-4 mii de euro valoare. Cum aţi spus Ucraina acum cred că produc mai mult de 4 milioane de drone pe an. Următorii sunt rușii. Desigur, nu vorbim de China, unde 80% din toate componentele mondiale de drone provin din China. În Europa, producția se întâmplă mai mult în Germania, Franța și puțin în Anglia. Germanii au investit masiv în ultimii 2-3 ani în firme specializate de drone și au, de exemplu, capital privat la Helsinki. Ei au primit mai mult de 600 de milioane de euro, chiar înainte să aibă vânzări, ceea ce este impresionant, ceea ce în Europa de Est… este mai complicat să obținem aceste numere.
Roiurile de drone, etapă de viitor
Pe teren, dronele au remodelat relaţia dintre informaţie şi acţiune. Operaţiunile combină imagini în timp real cu algoritmi de recunoaştere şi lanţuri de comunicaţii securizate, astfel încât reduc decalajul dintre detectare şi reacţie. De pe platformele simple și ieftine de producție ies aparate care permit atacuri precise fără mobilizarea de resurse statale majore. În Ucraina, până și atelierele locale produc diferite tipuri de drone. Este însă și un revers al monedei: ieftin înseamnă și creșterea riscului escaladărilor. Acum au acces la astfel de capabilităţi și grupuri non‑statale, care pot acum obţine informaţii de precizie şi pot efectua atacuri cu costuri reduse.
Cristina Cileacu: România deci ar avea loc pe această piață? Pentru că, din ce spuneţi, în Europa, la nivel de producător nu există o competiție încă foarte mare.
Bodgan Ochiană: Deci, cum am zis, sunt mai multe tipuri de drone, sunt drone FPV, sunt drone, Fix Wing, arată ca avioane și sunt drone super inteligente. Eu cred că noi avem o șansă pe ultima parte. Ca să producem drone la fel de ieftin ca ucrainienii, nu cred că avem nicio șansă.
Cristina Cileacu: Deci nu are sens să ne băgăm acolo unde este deja piața ocupată.
Bogdan Ochiană: Este super ocupată și în momentul când Ucraina va putea exporta, noi nu vom putea să facem competiție. Pur și simplu nu are sens, sunt prea specialiști în asta. Dar ce putem să facem este să investim în drone de ultimă generație, care nu există acum. De asta, de exemplu, ne-am concentrat din prima zi, acum doi ani, să facem roiuri de drone unde nu pilotează nimeni. Și în Ucraina, de exemplu...
Cristina Cileacu: Pilotează inteligența artificială, mă gândesc.
Bogdan Ochiană: Exact, noi ne concentrăm pe un operator, operatorul care poate conduce 5 drone, 10, 50, 100, 1000 de drone. Pe când acum, în Ucraina sau în alte zone din Europa sau din lume, este întotdeauna un pilot care trebuie să piloteze o dronă ca un fel de jucărie. Mutăm pe joystick și drona se mișcă. Noi vrem să ne specializăm și cred că România are o șansă enormă aici, împreună cu alte state din Europa de Est, de a investi în inteligența artificială, în microcipuri de AI, unde putem să facem un fel de leap frog, să sărim la următorul nivel, decât să avansăm incremental, pentru că nu avem şanse incremental. Și dacă facem asta, cred cu adevărat că avem o șansă să fim pe hartă și mai ales cum suntem în Europa de Est, avem și o necesitate.
Nevoi noi în educația tehnică
Cristina Cileacu: Dar ce ar însemna asta din punct de vedere al investiției, nu mă refer la bani. În ce anume ar trebui să creștem? Aţi spus inteligență artificială, mai concret ce să facem?
Bogdan Ochiană: Deci asta a fost și una dintre problemele mele de la început. Când am început firma, acum doi ani, am căutat ingineri de drone cu mai mult de 10 sau 15 ani de experiență în România. Din păcate, nu pot să zic că am găsit nici măcar unul. Am găsit persoane care făceau asta ca hobby și de asta o parte din centrul nostru R&D (n.r. cercetare şi dezvoltare) este la Valencia, unde am găsit ingineri de drone cu peste 10 ani experiență, dar la partea de software România excelează. Pot să zic că aproape 90% din echipa noastră de inteligență artificială, de softuri sunt în România și aici putem să creștem foarte mult, dar planul meu este, odată cu aducerea producției în România, să învățăm o nouă generație de studenți, cum să proiecteze drone. Noi am creat asta, de exemplu, cu echipa din Spania, dar cred că este o necesitate să o aducem și în România. Și cred că se poate, dar trebuie să începem de undeva și producția acestor unități avansate cred că se poate face.
Cristina Cileacu: Și ați avut discuții în România cu decidenții, mă gândesc cu cei din educație, cu cei din ministerul apărării?
Bogdan Ochiană: Deci din educație, nu, momentan. Eu ce am făcut? Am folosit o echipă de HR, de recrutare și am încercat să recrutez persoane cu experiență. Având în vedere că ceea ce facem noi nu există, nu pot să încep cu cineva care tocmai își termină doctoratul.
Cristina Cileacu: Da, nu există nici experiență.
Bogdan Ochiană: Că nu există această experiență. Deci am nevoie deja de oameni cu 10 ani plus, minimum 10 ani, care cam știu tot și trebuie acum, într-un nou domeniu să avanseze puțin. Și din acest motiv mi-a fost dificil în partea aceasta, dar am discutat desigur și cu guvernul, cu ministerul apărării, ministerul economiei și suntem acum în discuții să vedem cum putem să facilităm un astfel de transfer de know-how din alte zone spre România.
Inteligența artificială preia decizia de atac
Cristina Cileacu: Ce înseamnă, ca să înțeleagă toată lumea, care ar fi diferența, practic, dintre aceste roiuri de drone coordonate de un singur operator și o dronă punctuală, care se duce și lovește o țintă predeterminată, dacă nu este interceptată între timp?
Bogdan Ochiană: Sigur, problema cu o țintă predeterminată este ca în ziua de astăzi nu o să mai avem GPS, nu o să mai avem radio, ceea ce înseamnă că o dronă care este lansată din A în B ar trebui să știe unde este. În momentul când se apropie de zona țintei, nu o să mai aibă GPS și cel mai probabil o să fie un război electronic masiv, o interferență electronică și conexiunea radio va dispărea, ceea ce înseamnă că operatorul sau pilotul nu mai mai poate vedea ce se întâmplă și nu mai poate să piloteze și nu mai poate să zică: eu vreau să intru în tancul acesta sau în clădirea aceasta. Ceea ce înseamnă aceste roiuri de drone, în afară de posibilitatea ca aceste drone, să zboare ca un roi, ele trebuie să detecteze singure țintele și să acționeze asupra anumitei ținte. Dar înainte de asta, ele trebuie să poată să zboare folosind ceva ce este numit visual navigation, adică dronele trebuie să știe unde sunt, nu în funcție de GPS, dar în funcție de unde au pornit.
Cristina Cileacu: Să-și calculeze traiectoria.
Bogdan Ochiană: Şi în funcţie de dacă vede un munte, dacă vede o clădire. Deci asta e partea de GPS. Și a doua, dacă vrem să păstrăm conexiunea de radio, sunt anumite elemente pe care putem să le facem ori prin satelit, ori prin radio hopping, pe care noi, de exemplu, noi folosim radio hopping pe o nouă scală de 1GHz, care ne permite să avem întotdeauna controlul asupra a dronei. Dar în viitor vom pierde acest control, ceea ce înseamnă că noi de astăzi, trebuie să investim în posibilitatea de a identifica țintele și ca AI-ul să poată să ia decizii proprii.
Dronele redefinesc războiul
Lecția principală oferită de tehnologie este adaptabilitatea. Statele care pot integra rapid tehnologii comerciale, pot securiza comunicaţiile şi pot crea lanţuri logistice locale vor domina domeniul dronelor. Ucraina a arătat deja cât de rapidă poate fi tranziţia de la experiment la doctrine operaţionale mature, iar învăţămintele sale sunt preluate global, de la dezvoltatori de apărare până la ONG‑uri ce monitorizează respectarea dreptului internaţional. Totuşi, îmbunătăţirea capacităților defensive rămâne esenţială pentru a tempera riscurile unei tehnologii care, la fel ca internetul, oferă oportunităţi, dar şi pericole.
Cristina Cileacu: Ce înseamnă în momentul de față pentru războiul pe care noi îl știam, înainte de a ataca rușii Ucraina, știam că războiul se duce în manieră clasică, cu metode convenționale, cum se spune. Ce înseamnă această schimbare, introducerea dronelor pentru cei de pe front, pentru soldați, în primul rând?
Bogdan Ochiană: Cred că schimbarea este fundamentală. Este, cel puțin în Ucraina, observăm că războiul nu se mai comportă cum se comporta înainte. Nu mai vedem zeci de tancuri sau sute de tancuri pe un singur câmp de bătălie. Maximum vedem două-trei mașini sau tancuri, artilerie, cinci soldați aici, cinci soldați dincolo. Problema este că NATO și America, de exemplu, sau Uniunea Europeană nu pot lua lecțiile din Ucraina 1 la 1. Noi nu suntem Ucraina. În total, avem un PIB de 50% din lume și avem un buget militar de 1.4 trilioane de dolari. Nu suntem Ucraina și doctrina NATO este diferită, dar dronele pot complementa tehnologiile avansate care le avem. De exemplu, tot avem nevoie de F-35, tot avem nevoie de mii de tancuri, dar într-un viitor război hibrid nu putem să folosim F-35, pentru că nu știm cine ne-a atacat. În acest caz, trebuie să folosim drone tactice de scurtă și de lungă durată. Și aici, aceste drone pot deveni complementare, dar sunt numai o cărămidă dintr-un zid enorm.
Dronele ajută armata convențională
Cristina Cileacu: Care zid enorm trebuie să conțină în continuare și tancuri şi avioane performante, și marină și așa mai departe. Ce înseamnă pentru dronele care atacă, să fie interceptate și să fie doborâte, pentru că există și contra reacție, drone, din nou, versus drone, cum spuneam.
Bogdan Ochiană: Exact. Înainte să fie drone versus drone, sunt interferențe electronice. Ideea este că rămâne fără GPS, ceea ce înseamnă că nimeni care trimite drone automat nu mai poate să funcționeze, decât dacă au drone avansate cu cipuri AI. După aceea este interferența radio, ceea ce înseamnă că dacă sunt pilotate, pilotul pierde controlul și drona pur și simplu cade din cer. După aceea, dacă dronele sunt relativ inteligente sau dacă se duc în anumite zone unde nu sunt aceste interferențe, după aia sunt mai multe elemente: pot fi doborâte cu rachete, da, o rachetă poate să coste între 100 de mii de euro și un milion de euro. Nu prea are sens pentru o dronă Shahed de 20 sau 30 mii de euro. După aia sunt kinetic, putem să lansăm și să tragem cu mitraliera, și asta poate fi semi-inteligent, cu detecție de AI și ultima poate să fie drona la dronă. Dacă pe ultimii 500 de metri dronele sunt detectate, putem lansa anumite drone, dar aceste drone trebuie să fie de trei ori mai rapide ca drona care atacă și este extrem de complicat. Majoritatea dintre ele nu pot sa distrugă o altă dronă, pentru că nu pot intercepta din cauza vitezei, din cauza identificării, sunt complicații foarte mari. Dar, este un război de tit for tat (n.r. atac şi contraatac) care continuă și în fiecare săptămână, în fiecare lună, cineva face o dronă mai avansată, cineva face o dronă de contracarare .
Militar și civil: același aparat
Cristina Cileacu: Aceste drone acum sunt folosite pe front, în linii mari, dar există și ceea ce se numește dual use, utilizare civilă și militară. Cum pot dronele să ajute pe partea civilă, nu doar pe cea militară, că noi tot sperăm că va fi pace în curând?
Bogdan Ochiană: Exact! Deci asta este și scopul nostru. Noi lucrăm pe două fronturi. Am început mai mult pe partea militară, pentru că era o nevoie mult mai mare din cauza flancului estic, dar am observat că cerințele sectorului privat sunt mult mai reduse față de cele militare. De exemplu, acum facem un proiect pilot cu o firmă foarte mare din Germania, de infrastructură critică și cerințele lor, aș putea să zic, sunt cam cu 50% sub, deci, în principiu trebuie să luăm componente, să luăm posibilitatea de radio hopping și să facem un produs care e mai stabil, mai bun, mai ieftin, deși marginea de profit este mai mare, care poate să facă supravegherea unei centrale electrice sau centrale nucleare sau a unui baraj hidrologic, dar pentru zona civilă, noi ce facem, combinăm partea de protecție cu partea de mentenanță. Deci dacă vedem că iese puțin gaz dintr-o conductă sau este o crăpătură.
Cristina Cileacu: Da, anticipăm ca să putem repara.
Bogdan Ochiană: Se pot face amândouă.
Tehnologie sigură sau periculoasă?
Cristina Cileacu: Și psihologic, cum ne afectează dronele? Pentru că dronele fac și zgomot. În general, civilii se sperie, chiar și soldații se sperie de ele. Am văzut și exemple în România, când se bombarda peste graniță, în Ucraina și se auzea în Dobrogea românească. Ne vor ajuta, ne vom obișnui cu ele din punctul ăsta de vedere?
Bogdan Ochiană: Ce putem face? Avansând tehnologia, putem crea o distanță dintre operatorii noștri, dintre soldați și câmpul de bătălie. Cu cât distanța aceea este mai mare, cu atâta soldații vor supraviețui mai mult. Asta pe partea bună. În același timp, cu cât tehnologia avansează, cu atâta inamicii publici, un guvern sau un terorist poate cauza o catastrofa, deoarece este extraordinar de ușor de a ataca o zonă civilă, adică nu există niciun element de securitate în ziua de astăzi. Deci aici cred că vom avea nevoie de investiții masive de protecție.
Direcția României: AI și nișe electronice
Cristina Cileacu: Și dacă vorbim de investiții, pentru că vorbeam că lucrați în acest domeniu al apărării cu drone, în mod deosebit, știm că toată Europa acum se înarmează sau își dorește să se înarmeze și, desigur, să-și dezvolte industria de apărare. Revin la comparația Români- Polonia, pentru că e comparația nostră preferată, Polonia, din păcate pentru noi, câștigă tot timpul în această comparație. Ce variante și ce soluții am avea noi, ca România, să devenim mai buni, poate nu doar la drone, că ne-ați explicat deja, dar să fim cumva un vârf, să facem ceva de nișă pe care nu îl face nimeni.
Bogdan Ochiană: Sigur, primul lucru, în orice situație de genul ăsta, trebuie să începem cu o strategie. Ceea ce înseamnă guvernul, ministerul apărării, ministerul economiei trebuie să creeze o strategie în care noi trebuie să decidem că vrem acest lucru. Dacă nu vrem, nu o să se întâmple. O dată această strategie a fost creată și o dată ce anumite zone sunt identificate, cum este inteligența artificială, electronice sau anumite alte zone din partea asta, după aceea, anumite investiții pot fi făcute în anumite companii, în anumite centre de cercetare și, desigur, dar pentru noi, pentru companiile private, cea mai bună finanțare nu sunt granturile, nu sunt subvențiile. Business-urile nu vor subvenții. Ce vor, vor contracte. Și guvernul ar putea schimba posibilitatea de a subvenționa anumite business-uri în comenzi. Să zică cine face produsul XZY, vom plăti 500.000 de euro, nu acum, dar într-un an, când este gata. Și dacă fac acest lucru, asta va atrage de 10 ori mai mult capital străin și de investiții. Și cred că asta este cea mai simplă metodă pentru guvernul României de a recupera, Acum suntem în urmă.
Capitalul uman, esențial pentru inovație
Cristina Cileacu: Dacă ne uităm la Ucraina, înainte de a fi atacată de ruși, în timpul Uniunii Sovietice era locul în care se produceau cele mai multe arme de pe teritoriul URSS, fostei URSS. Ucrainenii au folosit, mai mult sau mai puțin infrastructura, mai degrabă cea umană decât cea fizică, pentru că și acolo s-a privatizat și a dispărut totul. Mai suntem și noi în această situație? Nu mă refer la drone. Din nou mai avem, din ceea ce știți dumneavoastră, experți, specialiști pe care să-i putem folosi, chiar dacă poate au o vârstă, astfel încât să evoluăm din punctul ăsta de vedere?
Bogdan Ochiană: Eu aș zice că da, sunt încă anumite tehnologii, De exemplu, artileria de 155 de mm, care nu s-a schimbat fundamental, ceea ce înseamnă că putem încă folosi experții, pentru a crea o anumită producție aici. Este acum, în Germania, în America se construiesc din ce în ce mai multe linii de a face artilerie, artilerie clasică, dar în România încă n-am văzut posibilitatea de a crește aceasta industrie. Și aici de a refolosi anumite instalații industriale, eu nu cred că este o soluție, deci sunt 20-30 de ani vechime, tehnologia s-a schimbat complet, dar oamenii, capitalul uman se poate încă face și putem lua persoane cu 20-30 de ani de experiență, le combinam..
Cristina Cileacu: Chiar dacă au o vârstă.
Bogdan Ochiană: Nu contează asta. În anumite tehnologii toți sunt la fel, în cea de inteligență artificială, programare, aș recomanda tineri, deci cu 5 sau 10 ani de experienţă.
Cristina Cileacu: Da, să fie un mix între.
Bogdan Ochiană: Cei care au experienţă și chiar dacă au o vârstă și cei care lucrează în mod natural cu soluții tehnologice.
Cristina Cileacu: Potențialul e acolo, dar încă mai este timp și trebuie să fie interes de a se construi așa ceva. Bogdan Ochiană, mulțumesc mult pentru această discuție și să sperăm că o să apară cât mai repede interesul acela că este în interesul nostru, ca să folosesc aceeași expresie.
Bogdan Ochiană: Plăcerea mea.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
