Peste 360 de milioane de creştini sunt „persecutaţi şi discriminaţi” în lume. Țara în care oamenii sunt pedepsiți dur dacă au o Biblie

Data publicării:
maini care tin un rozariu cu cruce deasupra unei biblii
Peste 360 de milioane de creştini sunt „persecutaţi şi discriminaţi” în lume. Foto: Profimedia

Peste 360 de milioane de creştini au fost „grav persecutaţi şi discriminaţi” din cauza credinţei lor în 2022 la nivel mondial, iar Coreea de Nord este ţara în care creştinii sunt cei mai persecutaţi, potrivit unui raport al ONG-ului „Open Doors” publicat miercuri.

ONG-ul protestant publică anual un indice global al persecuţiei creştinilor, enumerând toate actele de agresiune, de la „opresiuni zilnice discrete” până la „violenţele cele mai extreme”.

Între 1 octombrie 2021 şi 30 septembrie 2022, peste 360 de milioane de catolici, ortodocşi, protestanţi, baptişti, evanghelici, penticostali etc., din 76 de ţări au fost „grav persecutaţi în lume, adică un creştin din şapte”, a declarat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, Patrick Victor, directorul filialei Open Doors din Franţa.

În ultimii treizeci de ani, „persecuţia s-a extins” şi, în prezent, „în 76 de ţări există o persecuţie puternică (a creştinilor) faţă de cele 40 de ţări” raportate în primul index al ONG-ului din 1993, a subliniat Guillaume Guennec, un reprezentant al ONG-ului. Mai mult, „persecuţiile se intensifică în ţările în cauză”, a adăugat el.

În 2022, 5.621 de creştini au fost ucişi, faţă de 5.898 în anul precedent.

De asemenea, ONG-ul precizează că „4.542 de creştini au fost reţinuţi” (dintre care 1.750 în India), faţă de 4.277 în anul precedent, şi „5.259 de creştini au fost răpiţi” (dintre care 4.726 în Nigeria), faţă de 3.829 în anul precedent.

Numărul total de biserici închise, atacate sau distruse a fost de 2.110, în scădere faţă de 5.110 în 2021.

Având în vedere toate tipurile de persecuţii aplicate, Coreea de Nord a trecut pe primul loc în acest clasament anual, în locul Afganistanului. Ea este urmată de Somalia, Yemen, Eritreea, Libia, Nigeria, Pakistan, Iran, Afganistan şi Sudan.

În Coreea de Nord, o lege adoptată în 2020 prevede că „a fi creştin sau a deţine o Biblie este o infracţiune gravă, sever pedepsită”, potrivit Open Doors.

„Multe biserici secrete au fost descoperite, creştinii au fost arestaţi, trimişi în lagăre de prizonieri politici sau executaţi”, potrivit lui Patrick Victor.

În ultimii treizeci de ani, au fost observate trei tendinţe.

„Continentul african este marcat de o creştere a extremismului islamic”, unde în 26 de ţări au loc persecuţii grave, faţă de şapte în 1993.

În plus, „creştinii sunt adesea victimele naţionalismului religios sau ideologic”, adaugă ONG-ul, menţionând China şi India, cu o „explozie de violenţe” împotriva creştinilor şi musulmanilor.

La final, organizaţia deplânge „exodul creştinilor” din Orientul Mijlociu: „acţiunile Statului Islamic au încurajat creştinii să fugă din Irak şi Siria”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Obiectul neobișnuit găsit de un șofer la cheia mașinii după ce a cumpărat-o. 'Tocmai ajunsesem acasă'...
Digi FM
Alina Pușcău, noi declarații despre starea de sănătate. Cum se simte după tratament: „Cancerul este un...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Rivalitatea dintre Prince și Michael Jackson. Diferența majoră care îi împiedica să colaboreze. Dezvăluirile...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Kevin Costner, pozat cu o femeie cu 31 de ani mai tânără. Cine e blonda alături de care actorul alimentează...
Adevarul
Alegerile legislative, un „test de rezistență" pentru regimul lui Putin. „Rusia nu poate continua așa încă...
Newsweek
Pensie recalculată, blocată de soft: pensionarii așteaptă de luni întregi deciziile. „Nu merge programul”
Digi FM
Elon Musk, acuzat de fosta parteneră a vrut să-i închidă gura cu 40 de milioane $. Ea a refuzat banii și...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”