Povestea tânărului de 31 de ani din Germania care a făcut 250 de milioane de euro din petrolul rusesc

Data actualizării: Data publicării:
Christopher-Eppinger foto petrichor
Christopher Eppinger Foto: Petrichor

Cotidianul italian Corriere della sera prezintă povestea lui Christoph Eppinger, un german de 31 de ani. Care, în 30 de luni, a trecut de la 0 la 250 de milioane de euro. Secretul, sau aspectul excepțional al lui Christoph Eppinger nu constă în ceea ce a realizat, adică 250 de milioane de euro câștigați în treizeci de luni prin tranzacționarea petrolului rusesc. Ci în faptul că a vrut să povestească acest lucru.

Așadar, acest german în vârstă de 31 de ani, născut la Hamburg din părinți ruși (tată inginer, mamă medic), este probabil cel mai tânăr trader care și-a făcut averea ocolind sancțiunile, relatează Corriere della Sera. Dar și cel care – acceptând să discute despre asta cu jurnalistul Financial Times, Tom Wilson, care l-a urmărit timp de câteva luni  – a dezvăluit mecanismele comerțului său. Și nu a facut-o din cauza faptului că ar avea remușcări, dimpotrivă. Dar ce ocazie mai bună decât asta pentru a-și prezenta noua viață în stilul Marelui Gatsby, schimbând Long Island cu Riviera Franceză?

Restaurantul de pe insula din fața Cannes-ului

Eppinger are masa sa la La Guérite, un restaurant legendar de pe o insulă minusculă din largul coastei Cannes-ului, unde chiar și clienții bogați pot aștepta săptămâni întregi până reușesc să facă o rezevare. L-a dus acolo pe reporterul Wilson. Pe peretele de deasupra mesei atârnă o placă: „Christopher Eppinger. Legenda de la La Guérite. 300 de sticle de Cristal, 13 iunie 2024”. Aici și-a sărbătorit cea de-a treizecea aniversare cu trei sute de sticle de șampanie. Totul în viața lui este excesiv sau aspiră să fie legendar: casa de pe deal, „Villa Mirta” (poartă numele bunicii lui), care a aparținut unui traficant de droguri și pe care o renovează pentru 14 milioane.

Mai nou, a cumpărat alta lângă cea a părinților săi, pentru 5 milioane. Spune că și-a dorit dintotdeauna să fie comerciant de petrol și că, în copilărie, urmărea împreună cu bunica sa serialul Dallas, dezvoltând o adevărată venerație pentru personajul J.R. Este arogant, rapid, încrezător, doar că lui Wilson i-a repetat de mai multe ori aceeași întrebare: în opinia ta, pot fi supus unor sancțiuni?

A continuat când alții s-au oprit

Christopher Eppinger și o mână de aventurieri ca el au mers mai departe atunci când ceilalți s-au oprit. După invadarea Ucrainei de către Rusia, marii traderi listați la bursă, precum BP și Shell, s-au retras. Alții și-au redus drastic expunerea. Dar, din moment ce un embargou total ar fi perturbat economia globală, Occidentul a optat pentru o plafonare a prețurilor: Moscova putea continua să exporte, dar cu câștiguri reduse. Și aici au intervenit cei care își asumau riscuri. „Dacă ar fi existat un embargou total, nu m-aș fi atins de Rusia. Aș fi fost un infractor”, asigură el.

În 30 de luni, Eppinger a transferat 3,3 milioane de tone de țiței, în valoare de 2 miliarde de dolari (și cu un randament personal de peste 10%), iar faptul că prin acel petrol finanța războiul lui Putin nu l-a preocupat deloc.

În 2022, la 27 de ani, era un pește mic, aproape fără capital. S-a mutat la Dubai și a înființat o companie: zonele libere din Dubai nu erau supuse restricțiilor internaționale. Într-o eră de tulburări geopolitice, a găsit o modalitate de a aproviziona rafinăria Uniper din Fujairah (EAU), deținută de germani, care rămăsese fără provizii.

Prima livrare a fost legală. A doua, sub pavilion kazah, a fost în mod deschis rusească: Uniper a refuzat țițeiul, nava a rămas ancorată în larg timp de o lună, iar el a riscat să piardă 100 de milioane de euro. În cele din urmă, a produs certificatele corecte și l-a vândut.

Avocații săi susțin că a respectat întotdeauna legea: petrol achiziționat sub plafon; certificate valabile; un sistem de transbordare în Fujairah în rezervoare și amestecarea mărfurilor din diferite surse. Marele său atuu fiind creditul nelimitat acordat de ruși, care au fost de acord să fie plătiți la final, când petrolul ajungea la destinație. Petrolul lui Eppinger ajunge în Brazilia, Nigeria, Spania și China. El nu lucrează pe computer, ci întotdeauna de pe un iPhone.

De ce a povestit totul? Simplu spus, înăsprirea sancțiunilor – acum că unii comercianți din Dubai au fost vizați de SUA – l-a făcut să se oprească.

Din februarie 2025, petrolul rusesc a fost interzis. Însă nu vrea să iasă din afacere. Spune că nu-i este rușine de originile averii sale și că și-a propus să-i mai adauge un zero. Atunci, e necesar ca băncile elvețiene să-i accepte povestea și banii. Nu vrea să înceteze să cumpere vile și picturi. A văzut o lucrare de Andy Warhol cu „secera și ciocanul” pe care vrea să o atârne deasupra barului. Iar pentru dormitor, ar dori „ceva intens”, un Caravaggio, posibil o decapitare.

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță