Preşedintele Ungariei a promulgat amendamentul constituţional care îi încheie mandatul

Data actualizării: Data publicării:
Tamas Sulyok
Tamas Sulyok. Foto: Profimedia

Preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, a promulgat sâmbătă cel de-al 17-lea amendament la Legea Fundamentală, care prevede încetarea mandatului şefului statului în funcţie în ziua următoare intrării în vigoare a modificării constituţionale, transmite MTI.

Într-un mesaj video publicat pe reţelele sociale, Sulyok a declarat că preşedintele nu are competenţa constituţională de a trimite amendamentele constituţionale la Curtea Constituţională pentru un control de fond, astfel că nu dispune de mijloace legale pentru a contesta actualul amendament, chiar dacă acesta ar putea intra în conflict cu anumite principii constituţionale.

Şeful statului a precizat că, prin promulgarea legii, şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de Legea Fundamentală, după o analiză atentă a opţiunilor juridice şi a propriei conştiinţe, notează MTI, citată de Agerpres.

„Semnătura mea reprezintă ultimul act al datoriei mele prezidenţiale şi un semn al respectului meu deplin pentru instituţia preşedintelui, în orice împrejurare”, a declarat Tamas Sulyok.

Totodată, preşedintele a calificat cel de-al 17-lea amendament constituţional drept „un exemplu grav şi ruşinos de abuz de putere politică”, afirmând că acesta marchează „un punct de ruptură în democraţia constituţională a Ungariei” şi provoacă „răni profunde” valorilor sale fundamentale - democraţia, separaţia puterilor şi statul de drept.

„Valorile fundamentale ale unei societăţi libere au fost călcate în picioare în interes politic. Întreaga responsabilitate pentru această decizie revine autorităţii care a modificat Constituţia”, a declarat Sulyok.

Amendamentul „a pus efectiv capăt statului democratic de drept”

El a susţinut că amendamentul „a pus efectiv capăt statului democratic de drept” rezultat din moştenirea revoluţiei din 1956 şi a schimbării de regim din 1989-1990 şi că, după intrarea sa în vigoare, instituţia prezidenţială va deveni subordonată executivului şi factorului politic, îşi va pierde rolul constituţional şi nu va mai putea acţiona ca mecanism de control şi echilibru al puterilor în stat.

Amendamentul a fost promovat de guvernul condus de premierul Peter Magyar, liderul partidului TISZA (Respect şi Libertate), formaţiune de centru-dreapta, proeuropeană şi anticorupţie, care a câştigat alegerile din aprilie cu o majoritate de două treimi. Magyar a argumentat că măsura este necesară pentru punerea în aplicare a reformelor constituţionale şi instituţionale promise după schimbarea de guvern şi a susţinut că preşedintele Tamas Sulyok, ales de fosta majoritate Fidesz-KDNP, este asociat fostului regim.

Tamas Sulyok, ales în 2024 de Parlamentul ungar cu sprijinul majorităţii Fidesz-KDNP conduse de fostul premier Viktor Orban, ar fi trebuit să îşi încheie mandatul în martie 2029. În urma adoptării amendamentului constituţional, mandatul său va înceta însă la ora 00:00, pe 20 iulie. În conformitate cu dispoziţiile Legii Fundamentale, Agnes Forsthoffer, preşedinta Parlamentului, va exercita temporar atribuţiile şefului statului, a declarat sâmbătă premierul Peter Magyar într-un mesaj video publicat pe Facebook.

Potrivit lui Magyar, Parlamentul trebuie să aleagă un nou preşedinte în termen de 30 de zile.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce nu ai voie să arzi în curte, chiar dacă terenul îți aparține. Legea prevede inclusiv pedeapsa cu...
Digi FM
Trump este „fericit” că prinţul Harry şi Meghan au părăsit SUA: „Dacă eram familia regală, nu-i primeam...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Bianca Censori, apariție provocatoare într-un body roșu extrem de decupat. Ținuta minusculă i-a lăsat la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Așa arăta Zendaya în copilărie! Actrița a împlinit 30 de ani, iar mama ei a publicat o fotografie adorabilă
Adevarul
România și FBI au destructurat un botnet activ de 23 de ani. Peste 11 milioane de IP-uri, asociate cu rețeaua
Newsweek
În ce condiții poți ieși la pensie fără penalizare la doar 60 de ani? Câți ani ești obligat să muncești?
Digi FM
Cum arată rochia inspirată de operația de cezariană. Cele șapte straturi traversate de medici, transformate...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Lipiciul-minune” care funcționează sub apă. Se lipește în doar 10 secunde și rezistă ani întregi
Digi Animal World
O pasăre a început să latre după ce a fost crescută de un câine. Imaginile sunt virale
Film Now
George Clooney, discurs memorabil la Veneția. „Am 65 de ani. Te speli pe dinţi şi îţi spui: Vai, arătau mult...
UTV
„Fjord”, filmul lui Cristian Mungiu cu Sebastian Stan, este propunerea României pentru Oscar 2027. Producția...