Prima nuntă regală în Rusia după o pauză de peste 100 de ani

Data publicării:
Civil Wedding Of Grand Duke Of Russia - Moscow
Marele Duce George Mihailovici Romanov, alături de soția sa, Victoria Romanova Bettarini, la cununia civilă. Foto: Profimedia Images

Oraşul Sankt Petersburg, fosta capitală imperială rusă, va găzdui nunta unui urmaş al familiei regale Romanov, care va reprezenta primul eveniment de acest tip organizat în Federaţia Rusă după o pauză de peste un secol, informează Reuters.

Marele Duce George Mihailovici Romanov se va căsători vineri cu logodnica lui, italianca Victoria Romanova Bettarini, la Catedrala Sfântul Isaac din Sankt Petersburg, în cadrul unei ceremonii religioase impresionante, la care vor participa numeroase persoane, inclusiv câteva sute de invitaţi din străinătate.

Ultimul ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea, soţia acestuia şi cei cinci copii ai lor au fost ucişi în iulie 1918 de un pluton de execuţie format din revoluţionari într-o pivniţă din casa unui comerciant din Ekaterinburg, un oraş aflat la o distanţă de 1.450 de kilometri est în raport cu Moscova.

„Acesta a fost primul loc din Rusia pe care l-am vizitat atunci când ne-am întors în ţară", a declarat George Mihailovici Romanov, în vârstă de 40 de ani, pentru site-ul Fontanka.ru, referindu-se la catedrala din Sankt Petersburg în care va avea loc această nuntă. "Este un loc foarte apropiat de familia noastră”, a adăugat el.

George Mihailovici s-a născut în Spania, iar părinţii lui sunt Marea Ducesă Maria Vladimirovna a Rusiei - autoproclamata moştenitoare a tronului imperial al Rusiei - şi Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei. Viitorul mire a locuit cea mai mare parte a vieţii sale în Spania şi Franţa.

Unul dintre străbunicii lui, Marele Duce Kiril Vladimirovici, a reuşit să scape de violenţele comise de bolşevici în timpul Revoluţiei din 1917 şi a ajuns în Finlanda. Ulterior, el şi familia lui s-au mutat în vestul Europei.

George Mihailogici Romanov a vizitat Rusia pentru prima dată în 1992. El locuieşte în prezent la Moscova, unde lucrează la mai multe proiecte de caritate.

Victoria Bettarini, în vârstă de 39 de ani, s-a convertit la credinţa ortodoxă rusă în 2020 şi a preluat numele oficial de Victoria Romanovna.

Dinastia Romanovilor a domnit în Rusia timp de 300 de ani înainte ca ţarul Nicolae al II-lea să abdice în 1917, un eveniment care a plasat Rusia pe o cale ce a dus la Revoluţia Bolşevică, un război civil şi 70 de ani de comunism. Biserica Ortodoxă a Rusiei l-a canonizat pe ţarul Nicolae al II-lea în anul 2000.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
Reacția lui Ponta după ce Călin Georgescu a obținut arestul la domiciliu
Newsweek
Pare parchet de lux, dar costă mult mai puțin. Materialul care revine în tendințe la sfârșitul anului 2026
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro