Primarul Chişinăului, interzis în România, răspunde acuzațiilor Oanei Ţoiu despre Moscova și acuză „o comandă politică” de la Bucureşti

Data publicării:
Ion Ceban, primarul pro-rus al Chișinăului.
Ion Ceban, primarul pro-rus al Chișinăului. Foto: Profimedia Images

Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie timp de cinci ani de a intra în România şi în spaţiul Schengen, spune că sunt nefondate acuzaţiile aduse de ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, că ar avea „legături complicate” cu Moscova şi acuză „o comandă politică” şi o tentativă a autorităţilor de la Bucureşti de a influenţa alegerile parlamentare din Republica Moldova, prevăzute la 28 septembrie.

Oana Ţoiu, întrebată joi, într-un interviu la RFI, citate de News.ro, de ce a primit primarul Chişinăului, Ion Ceban, interdicţie de a intra în România, a explicat că sunt raţiuni care ţin de siguranţa naţională. „În cazul domnului Ceban, pentru că este singurul nume public despre care pot vorbi, există de multă vreme documentate legături complicate ale dumnealui cu reprezentanţi ai Federaţiei Ruse. Pentru România este extrem de important ca acest tip de influenţă să fie limitată pe teritoriul nostru, mai ales că noi avem un număr foarte mare de cetăţeni care sunt şi cetăţeni români, şi cetăţeni ai Republicii Moldova”, a spus Oana Ţoiu.

„Acest tip de legături complicate nu există şi ei cunosc acest lucru. Iar ca dovadă a faptului, există oameni, politicieni, atât în România, cât şi în Republica Moldova, cât şi în statele UE, care nu neapărat au 'legături complicate', dacă este să vorbim în terminologia dumneei, dar au chiar aceste legături deschise şi nu li se întâmplă nimic. Aceasta este prima teză în bază căreia afirm că este o comandă politică”, a declarat în replică Ion Ceban într-un mesaj video publicat joi pe reţelele sociale, relatează NewsMaker, potrivit sursei citate. 

Primarul acuză, la rândul său, autorităţile de la Bucureşti că decizia lor reprezintă o tentativă de influenţare a opiniei publice în perspectiva apropiatelor alegeri legislative din Republica Moldova. „Orice tip de acest fel de ingerinţă poate fi calificat ca implicare directă în influenţarea publică a diferitor opinii a oamenilor care vor merge să-şi expună votul”, spune Ion Ceban.

„Acel ceva nu există”

Primarul mai afirmă că, până în prezent, nu i-a fost prezentată nicio probă concretă a legăturilor sale „complicate” cu Rusia. „Vreau dovadă că ar exista ceva, pentru că acel ceva nu există”, a declarat edilul în mesajul său video.

Ion Ceban, împreună cu alţi doi cetăţeni ai Republicii Moldova al căror nume nu a fost anunţat oficial, are interdicţie de intrare pe teritoriul României începând cu 9 iulie, pentru o perioadă de cinci ani. 

Ceban are un parcurs politic sinuos. El a intrat în politică alături de comuniştii fostului preşedinte Vladimir Voronin, apoi a ajuns primar al capitalei pe listele socialiştilor şi cu vederi clar proruse şi antieuropene. S-a numărat, de altfel, printre persoanele care au protestat la Bruxelles faţă de Acordul de asociere dintre UE şi Republica Moldova. Ulterior, şi-a fondat propriul partid, MAN, şi a început să afişeze poziţii aparent pro-europene, însă a continuat să frecventeze Moscova, inclusiv în ajunul declanşării invaziei ruse în Ucraina.

Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, a vorbit la RFI şi despre aşteptările pe care le are România de la alegerile parlamentare din septembrie din Republica Moldova. „Pentru noi este foarte important ca voinţa cetăţenilor din Republica Moldova exprimată prin referendum, şi anume aceea de a adera la Uniunea Europeană, să fie o voinţă care se reflectă în alegerile care urmează. Este foarte important ca ele să fie organizate corect şi în special să fie nişte alegeri păzite, protejate de ingerinţa altor state”, a explicat Oana Ţoiu.

„Şi aici, România a trecut prin nişte experienţe recent. Credem că putem fi de ajutor şi în cadrul Uniunii Europene, şi în relaţia bilaterală cu Republica Moldova, pentru a împărtăşi parte din lecţiile pe care le-am învăţat, parte din tacticile pe care le-am văzut folosite în aceste campanii”, a adăugat ministrul de externe.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea din România la care nu mai vrea nimeni să înveţe. A pierdut aproape jumătate din studenţi
Digi FM
Dan Negru, reacție virală din vacanța în Turcia după ce a ajuns la un resort all inclusive: „Și noi, românii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noua regină a muzicii pop știe și marketing. Zara Larsson și-a promovat colecția de costume de baie purtând-o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Sunt în stare de șoc și plâng tot timpul". Minnie Driver a trecut printr-un accident teribil în Franța...
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era...
Newsweek
Românii plătesc cele mai mari contribuții la pensie, dar au printre cele mai mici pensii în UE. De ce?
Digi FM
Ioana Țiriac, vacanță de lux în Saint-Tropez. Cât costă o singură noapte la hotelul cu aspect de castel ales...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Canicula pune presiune pe inimă. 5 simptome care nu trebuie ignorate niciodată, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Cele mai răsfățate pisici din lumea vedetelor: de la Calippo a lui Ed Sheeran la Meredith Grey a lui Taylor...
Film Now
Morgan Freeman nu se ascunde când vine vorba de bani: „Dacă plătesc suficient”, un scenariu slab nu mai...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine