Putin nu iese nici la urne. La alegerile regionale din Rusia, președintele Federației a votat online

Data publicării:
Vladimir Putin în fața unui desktop, a votat online
Votarea online este posibilă în mai multe regiuni ruseşti, inclusiv în capitala Moscova. Foto: Vladimir Putin / Sursa foto: Profimedia Images

Vladimir Putin a votat online sâmbătă în cadrul alegerilor regionale programate să dureze trei zile în Rusia. Acesta i-a invitat pe rusi să participe la vot, potrivit France Presse, preluată de Agerpres.

"Îi invit pe locuitorii regiunilor în care se desfăşoară alegerile în prezent să participe" la vot, a transmis Putin într-o înregistrare video difuzată de Kremlin.

"Cu atât mai mult cu cât procedurile electorale sunt organizate în ţara noastră în modul cel mai confortabil posibil", a adăugat preşedintele rus, aşezat în faţa unui calculator, în biroul său.

Alegerile regionale în Rusia, organizate pentru a desemna guvernatori, deputaţi regionali şi aleşi municipali, sunt prevăzute să se desfăşoare timp de trei zile în ţară, de vineri până duminică, scopul fiind de a permite la maximum alegătorilor să voteze, potrivit autorităţilor.

Votarea online este de asemenea posibilă în mai multe regiuni ruseşti, inclusiv în capitala Moscova.

În acest an, Rusia a organizat scrutinul şi în patru regiuni ucrainene aflate sub controlul său parţial - Zaporojie, Herson (sud), Doneţk şi Lugansk (est).

"Sper că fiecare dintre dumneavoastră va da dovadă de o abordare civilă responsabilă", a subliniat Putin, înainte de a-şi exprima votul online.

"Multumesc, aţi votat cu succes", se putea citi apoi pe ecranul calculatorului său.

Duminică este considerată ziua principală a acestor alegeri regionale, când în mod tradiţional se aşteaptă un aflux mai important de alegători .

Primele rezultate ar urma să fie anunţate în noaptea de duminică spre luni, potrivit Comisiei Electorale Centrale.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariile care sar de 13.000 de lei net în România. Domeniile în care se câștigă cel mai bine în 2026, la cât...
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, prima imagine cu fiica ei, la două zile după ce a devenit mamă: „Totul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Alarmă pe USS Abraham Lincoln. Marinari epuizați ar fi încercat să sară peste bord: „Sper să nu mă trezesc...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”