Putin vrea să ne „testeze”, avertizează șeful serviciului german de informaţii. Scenariul care sperie Berlinul: Sperăm că nu e adevărat

Data actualizării: Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin.
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia

Rusia intenţionează să testeze unitatea Occidentului, în special în ceea ce priveşte clauza NATO de apărare colectivă, potrivit lui Bruno Kahl, şeful serviciului german de informaţii BND, relatează dpa, potrivit Agerpres. 

Într-un interviu acordat Deutsche Welle, el a spus că Rusia ia în calcul să testeze fiabilitatea articolului 5 din tratatul fondator al NATO, care menţionează că un atac asupra unui aliat trebuie tratat ca un atac asupra tuturor.

„Sperăm foarte mult că acest lucru nu este adevărat şi nu vom fi puşi în poziţia dificilă de a fi testaţi. Totuşi, trebuie să presupunem că Rusia vrea să ne testeze, să testeze unitatea Occidentului”, a spus Kahl.

Momentul testării de către Rusia a clauzei NATO privind apărarea colectivă depinde de cursul războiului din Ucraina, potrivit lui Kahl.

Dacă războiul se încheie mai devreme de 2029 sau 2030, asta ar permite Rusiei să-şi folosească resursele tehnice, materiale şi de personal pentru a construi o ameninţare împotriva unei Europei mai curând, a observat el.

„Este de asemenea posibil ca o ameninţare concretă sau o tentativă de şantaj din partea Rusiei împotriva europenilor să apară mai devreme decât se calculase anterior”, a spus şeful BND.

„Un sfârşit timpuriu al războiului din Ucraina le-a permite ruşilor să-şi îndrepte energia spre ceea ce vor, respectiv împotriva Europei”, a apreciat Kahl.

Bruno Kahl a spus că Rusia îşi imaginează o viitoare ordine mondială care seamănă cu situaţia Europei de la sfârşitul anilor 1990, cu prezenţa protectoare a NATO împinsă înapoi şi cu sfera de influenţă a Rusiei extinsă către Vest, ideal fără o prezenţă americană în Europa.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul european în care chiria pornește de la 237 de euro. Este pe locul doi în topul destinațiilor pentru...
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Blondă, cu bucle și aer de Marilyn Monroe. Mădălina Ghenea, transformare spectaculoasă, înfășurată doar...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James Cameron, la 72 de ani. De la șofer de camion la cineastul care a redefinit Hollywoodul cu „Titanic” și...
Adevarul
Imagini ireale pe Dunăre: unul dintre cele mai mari fluvii ale Europei a devenit o mlaștină în județul Giurgiu
Newsweek
Ce prevederi din noua lege a pensiilor ar putea declara CCR neconstituționale? Formula de calcul, în pericol
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
După 15 ani de cercetări experimentale, oamenii de știință chinezi confirmă existenţa particulei „glueball”...
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Un destin sfâșietor. Hayden Panettiere a murit la trei ani după fratele ei mai mic: "Am pierdut jumătate din...
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”