Reacția Chinei după ce Statele Unite au impus sancțiuni dure sectorului petrolier rus

Data publicării:
Guo Jiakun, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez.
Guo Jiakun, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez. Foto: REUTERS/Florence Lo

Beijingul şi-a exprimat, joi, dezaprobarea faţă de sancţiunile americane împotriva sectorului petrolier rus, impuse de Washington în speranţa de a determina Moscova să pună capăt războiului din Ucraina, Beijingul fiind, alături de India, principalul cumpărător al ţiţeiului rus.

„China se opune în mod constant sancţiunilor unilaterale care nu se bazează pe dreptul internaţional şi nu sunt autorizate de Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite”, a declarat Guo Jiakun, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe chinez, citat de AFP, potrivit News.ro. 

Purtătorul de cuvânt a denunţat, de asemenea, noile măsuri ale Uniunii Europene împotriva a 12 companii chineze acuzate că ajută Rusia să eludeze sancţiunile occidentale.

Preşedintele american Donald Trump şi-a arătat miercuri exasperarea faţă de omologul său rus Vladimir Putin, ajungând la concluzia că discuţiile cu acesta nu duc „nicăieri”, la o zi după amânarea unei întâlniri între cei doi prevăzută la Budapesta. Secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a anunţat în aceeaşi zi sancţiuni împotriva giganţilor petrolieri Rosneft şi Lukoil, care, potrivit lui, „finanţează maşinăria de război a Kremlinului”.

Citește și: Sancțiunile SUA asupra celor două companii care finanțează „mașinăria de război” a Kremlinului: ce înseamnă și cine ar putea fi afectat

La rândul său, Uniunea Europeană a anunţat miercuri că a ajuns la un acord pentru înăsprirea sancţiunilor împotriva hidrocarburilor ruseşti. UE a vizat, de asemenea, noi companii din mai multe ţări terţe, dintre care 12 din China, pe care le acuză că ajută Rusia să eludeze sancţiunile occidentale în materie de transferuri de tehnologie, în special pentru producţia de drone.

„Majoritatea ţărilor, inclusiv cele europene, menţin relaţii comerciale cu Rusia. Europa în niciun caz nu este în poziţia de a emite judecăţi nepotrivite cu privire la schimburile şi cooperarea normală între companiile chineze şi cele ruse”, a subliniat Guo Jiakun.  „Îndemnăm UE să înceteze să mai facă din China un subiect controversat”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

China solicită în mod regulat negocieri de pace şi respectarea integrităţii teritoriale a tuturor ţărilor – inclusiv a Ucrainei. Însă nu a condamnat niciodată Rusia pentru invazia sa, iar capitalele occidentale o acuză că oferă Moscovei un sprijin economic crucial pentru efortul său de război.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
“Chiar e cea mai frumoasă”. Ioana Ignat, apariție senzuală înainte de a urca pe scenă, în rochie mini din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
VIDEO | Penelope Cruz, în lacrimi la Veneția. Ovații de 15 minute pentru „Bunker”, filmul în care joacă...
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Cum verifici dacă pensia a fost calculată corect? Un avocat explică ce trebuie să urmărești
Digi FM
Vremea se schimbă radical. Ploi torențiale și vânt în jumătate de țară și răcire accentuată în Capitală până...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță