Reacția Kremlinului după ce serviciile secrete americane au spus că Rusia încearcă să influenţeze alegerile prezidenţiale din SUA

Data actualizării: Data publicării:
purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. Foto: Profimedia Images

Kremlinul a respins marţi ca „absurde” afirmaţiile serviciilor americane de informaţii, conform cărora Rusia încearcă să influenţeze alegerile prezidenţiale din Statele Unite.

Oficiali americani din domeniul informaţiilor afirmaseră că Moscova a utilizat companii din Rusia specializate în influenţarea opiniei publice, cu scopul de a se amesteca în alegerile din SUA.

„Aceste acuzaţii sunt absurde şi le respingem ferm”, a răspuns purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, întrebat despre rapoartele respective de la Washington, potrivit Agerpres, care preia Reuters.

„Vor mai fi multe astfel de declaraţii pe măsură ce se apropie alegerile din SUA, deoarece Rusia şi şeful statului rus personal sunt în primul rând factori semnificativi exploataţi atât de republicani, cât şi de democraţi în lupta lor politică, în special în campania electorală”, a mai spus Peskov.

El a apreciat că spionii americani încearcă să prezinte Rusia ca pe un inamic.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Benzina, motorina și gazele s-ar putea scumpi din 2028. Noua taxă UE care ar putea lovi buzunarele românilor
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Joe Manganiello ar fi fost „blestemat” de fostul logodnic al Sofiei Vergara. Ce i-ar fi spus un șaman din Cuba
Adevarul
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la...
Newsweek
Care sunt cele două perioade din viață în care oamenii îmbătrânesc cel mai rapid? Nu se întâmplă la pensie!
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
7 seriale pe care să le vezi dacă ești fan „Gilmore Girls”. De la „Bunheads” la „Ginny & Georgia”
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro