Rebelii houthi au lansat 24 de rachete și drone deasupra Mării Roșii. Marina SUA a respins atacul

Data actualizării: Data publicării:
x
Foto: X

Marina americană a doborât 24 de rachete şi drone houthi lansate din Yemen, potrivit a doi oficiali americani din domeniul apărării, într-unul dintre cele mai mari atacuri houthi care au avut loc în Marea Roşie în ultimele luni, transmite CNN.

Potrivit evaluărilor iniţiale, nu au existat nave avariate în urma atacurilor şi nici răniţi în urma lansării masive de drone şi rachete, au precizat oficialii, scrie News.ro. 

Trei distrugătoare au luat parte la doborârea barajului, a declarat unul dintre oficiali.

Statele Unite au mai multe nave în Marea Roşie ca parte a Operaţiunii Prosperity Guardian, un efort multinaţional de protejare a navigaţiei pe una dintre cele mai critice căi navigabile din lume.

Coaliţia este formată din peste 20 de ţări.

„Putem confirma că un atac houthi a avut loc astăzi în apropierea sudului Mării Roşii. Vom oferi detalii suplimentare atunci când acestea vor fi disponibile”, a declarat un al treilea oficial al apărării.

Nu a fost imediat clar dacă rachetele şi dronele au fost lansate simultan.

Lansarea are loc în contextul în care secretarul de stat american Antony Blinken se află în vizită în Orientul Mijlociu în încercarea de a limita războiul din Gaza şi de a preveni o escaladare regională.

Blinken s-a aflat marţi în Israel, unde le-a spus oficialilor că palestinienilor din Gaza trebuie să li se permită să se întoarcă la casele lor „de îndată ce condiţiile permit”. Secretarul de stat a cerut în repetate rânduri guvernului israelian să reducă numărul victimelor civile ca urmare a bombardamentelor Israelului asupra Gaza.

Houthi, susţinuţi de Iran, au declarat că lansările lor de drone şi rachete demonstrează solidaritatea cu poporul palestinian. Prima lor serie de atacuri, care a început la scurt timp după începerea războiului dintre Israel şi Hamas, a vizat nave comerciale cu o anumită legătură cu Israelul, dar majoritatea ultimelor douăsprezece atacuri nu au avut nicio legătură cu Israelul, a declarat săptămâna trecută viceamiralul Brad Cooper, comandantul Comandamentului Central al Marinei SUA, chiar dacă atrage mai multe naţiuni în această situaţie.

SUA evaluează că 55 de naţiuni au legături directe cu navele care au fost atacate, fie prin statul de pavilion al navei, fie prin naţionalitatea echipajului, originea şi destinaţia navei sau proprietatea navelor.

„Impactul acestor atacuri se răspândeşte în întreaga lume şi, aşa cum am spus, aceasta este o problemă internaţională care necesită o soluţie internaţională”, a declarat Cooper.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...