Reuters: Rusia a trimis rezerve de sânge și materiale medicale la granița cu Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Militari ruși în apropiere de granița cu Ucraina, imagini din satelit.
Militari ruși în apropiere de granița cu Ucraina, imagini din satelit. Foto: Profimedia

Rusia a trimis rezerve de sânge și alte materiale medicale la granița cu Ucraina. Este un nou indicator-cheie al pregătirilor militare făcute de Moscova, au declarat trei oficiali americani pentru Reuters.

Actuali și foști oficiali americani spun că astfel de indicatori concreți, cum ar fi rezervele de sânge, sunt esențiali pentru a determina dacă Moscova este pregătită să lanseze o invazie, în cazul în care președintele rus Vladimir Putin ar decide să facă acest lucru.

Dezvăluirea informațiilor privind rezervele de sânge de către oficiali americani care au vorbit sub protecția anonimatului dă mai multă greutate avertismentelor SUA că Rusia s-ar putea pregăti pentru o nouă invazie a Ucrainei, în condițiile în care a masat peste 100.000 de militari în apropierea granițelor cu Ucraina.

Aceste avertismente incud o declarație a președintelui american Joe Biden că un atac rusesc este probabil și o declarație a secretarului de stat american Antony Blinken, care a spus că Rusia ar putea lansa un nou atac asupra Ucrainei în „foarte scurt timp”.

Pentagonul a recunoscut anterior că Rusia a trimis „suport medical” în zonă. Dar dezvăluirea privind rezervele de sânge adaugă un detaliu despre care experții spun că este esențial pentru a determina pregătirea militară a Rusiei.

„Nu garantează că va avea loc un alt atac, dar nu recurgi la un atac dacă nu ai astfel de rezerve”, a spus Ben Hodges, fostul comandant al trupelor SUA în Europa.

Ministerul rus al Apărării nu a răspuns solicitării Reuters de a comenta informația. Nici Casa Albă nu a comentat.

Cei trei oficiali americani care au vorbit despre proviziile de sânge au refuzat să spună în când anume au detectat SUA trimiterea acestora către trupele din apropierea Ucrainei. Cu toate acestea, doi dintre ei au spus că s-a întâmplat în ultimele săptămâni.

Oficialii ruși au negat în mod repetat că ar avea de gând să invadeze Ucraina. Dar Moscova susține că se simte amenințată de legăturile tot mai strânse ale Kievului cu Occidentul.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Punctele de stabilitate la pensie. Cât câștigi în plus dacă ai lucrat 26, 30, 35 sau 40 de ani
Digi FM
Credea că va deveni om de știință, azi impresionează la Hollywood. Povestea lui Homer, fiul lui Richard Gere
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, apariție spectaculoasă la New York. A combinat îndrăzneț o rochie mini și delicată cu o pereche de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Andrew Garfield rupe tăcerea despre Tom Holland. Ce crede cu adevărat despre succesorul său în rolul...
Adevarul
KAAN, avionul alternativă al Turciei la F-35 american, a mai trecut un test și se apropie de primul zbor
Newsweek
O pensionară a fost trimisă la azil pentru apartament și pensie. Secretul ascuns 40 de ani a schimbat totul
Digi FM
Operația care i-a salvat cariera lui Jon Bon Jovi. Ce l-a avertizat Shania Twain, artista care trecuse...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Noile descoperiri ale cercetătorilor despre tulburările de somn. Ce se întâmplă la nivelul creierului când nu...
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
„Mi-am făcut viața un chin!” Jim Parsons din „Teoria Big Bang” dezvăluie de ce s-a simțit îngrozitor în cel...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...