Rusia acuză că îi sunt atacați sateliții

Data publicării:
bucăți de satelit pe orbita terestră
Foto: Profimedia Images

Sistemul rusesc de sateliţi ar fi vizat de atacuri dinspre „teritoriile învecinate” cu Rusia, prin care se încearcă bruierea sau înlocuirea semnalelor de satelit, a declarat marți Aleksei Volin, directorul companiei Kosmiceskaia Sviazi (Comunicaţie spaţială), citat de agenţiile de presă EFE şi Interfax, potrivit Agerpres. El spune că presupusele atacuri au determinat autorităţile ruse să ia măsuri pentru a-şi proteja sateliţii.

În cadrul unui forum dedicat dezvoltării informatice a economiei ruse, Volin a declarat că societatea sa lucrează în prezent la crearea unui sistem „care va permite stabilirea prezenţei interferenţelor dăunătoare orientate spre sateliţi”. „Din păcate, în ultimul timp, acest aspect a devenit deosebit de important, întrucât din teritoriile învecinate se desfăşoară atacuri constante împotriva grupului de sateliţi ruşi”, a afirmat el.

Dezvoltarea acestui program, potrivit lui Volin, care ar urma să fie finalizat până la sfârşitul acestui an, se bazează pe soluţii locale.

Rusia, care acuză NATO că furnizează Ucrainei informaţii operative obţinute prin sateliţi, a lansat mai mulţi sateliţi militari în ultimul an. Ministerul rus al Apărării a lansat în decembrie de pe cosmodromul Pleseţk o rachetă purtătoare Soiuz-2.1b cu mai mulţi sateliţi militari, fără a preciza numărul acestora. Această lansare survenea după cea din noiembrie, când fuseseră plasaţi pe orbită doi sateliţi ruşi.

În octombrie, Ministerul Apărării de la Moscova plasase pe orbită trei sateliţi militari, unul în data de 15, ceilalţi doi în 22, ce au fost transportaţi cu rachete purtătoare Angara şi, respectiv, Soiuz-2.1b, plus un satelit de navigaţie Glonass-K, controlat tot de Ministerul rus al Apărării.

Un alt satelit militar Kosmos-2558 a fost de asemenea lansat în luna august, după lansarea altor echipamente de comunicaţii, navigaţie şi militare, efectuate în martie, aprilie, mai şi iulie, toate aceste operaţiuni desfăşurându-se sub controlul Forţelor Aerospaţiale Ruse.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Pilonul II de pensii în România: Cum afli la ce fond ești repartizat, câți bani ai în cont și ce se întâmplă...
Digi FM
O pensionară din Blaj a pierdut peste 250.000 de lei după ce a fost păcălită cu imagini AI. Cum funcționa...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
10 melodii nepotrivite pentru dansul mirilor. Au fost greșit înțelese, nu sunt piese de dragoste
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Ryan Gosling, salvat de Julia Roberts: „Dacă ai o problemă, vorbește cu ea”
Adevarul
Ilie Bolojan: „Cu golanii e greu să faci treabă”. Liderul PNL spune că politica românească are nevoie de cât...
Newsweek
Marele proces al pensiilor de la CCR. Pensionar: „Avem șanse de câștig”. Cum se poate schimba Legea pensiilor
Digi FM
Cum își păstrează nordicii casele calde chiar și la -30 de grade. Trucurile simple pe care le folosesc de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce alimente ultraprocesate cresc riscul de cancer colorectal. Cele mai noi concluzii ale oamenilor de știință
Digi Animal World
Motivul pentru care pisicile nu suportă ușile închise. Explicația pe care puțini proprietari o știu
Film Now
Cum arată legendara Mary Poppins la 91 de ani. Julie Andrews, surprinsă într-o apariție publică rară după...
UTV
Andreea Antonescu explică de ce s-a îndepărtat de Andreea Bălan. „Nu cred că totul poate fi explicat prin...