Rusia amenință pe față Republica Moldova: „Chișinăul face o greșeală gravă, care a fost făcută deja de un stat. Nu a adus nimic bun”

Data publicării:
Dmitri Peskov.
Dmitri Peskov. Sursă foto: Reuters

Actualele autorităţi din Republica Moldova fac o greşeală gravă atunci când fac din Rusia un adversar, de dragul construirii relaţiilor cu Europa, a declarat, pentru agenţia de stat TASS, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, comentând astfel adoptarea în această săptămână, la Chişinău, a unei noi strategii militare, în care Rusia este văzută ca o ameninţare.

„Aceasta este o continuare a unei direcţii mai degrabă de confruntare faţă de ţara noastră, o linie neprietenoasă. Din punctul nostru de vedere, actuala conducere moldovenească face o greşeală gravă", a declarat purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, scrie News.ro. 

„Ei cred că direcţia de construire a relaţiilor cu Europa implică antagonizarea completă a Rusiei. Această greşeală a fost făcută deja de un stat. Ea nu a adus nimic bun acestui stat”, a avertizat Peskov, referindu-se cel mai probabil la Ucraina, pe care trupele Moscovei au invadat-o în februarie 2022.

La 8 octombrie, guvernul moldovean a aprobat noua strategie militară a ţării până în 2035, în care se spune că principala ameninţare la adresa securităţii Moldovei este Rusia. Printre „riscurile militare şi ameninţările la adresa securităţii naţionale” enumerate în document se numără continuarea de către Rusia a invaziei din Ucraina.

Chişinăul vede o „ameninţare directă şi gravă la adresa securităţii şi statalităţii” republicii în extinderea controlului Moscovei asupra teritoriilor ucrainene, temându-se de crearea unui „coridor terestru” la frontierele sale. De asemenea, prezenţa trupelor ruse în Transnistria este identificată ca o altă „ameninţare” în strategia militară a Republicii Moldova.

„Se agaţă de putere”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului acuză actuala conducere a Republicii Moldova că „se agaţă de putere” şi pentru aceasta nu se dă în lături de la nimic. „Atâta timp cât autorităţile moldoveneşti, vedem noi, se agaţă cu disperare de putere, încercând să păstreze această putere, ele nu se dau în lături de la nimic în alegeri pentru a se menţine la putere”, a declarat Peskov.

Comentând adoptarea de către Chişinău a unei strategii militare „antiruseşti”, Peskov a subliniat că „după ce s-au agăţat de putere, ei îşi continuă linia neprietenoasă” faţă de Moscova, scrie TASS. „Nu se pot exprima aici decât regrete”, a subliniat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

La 28 septembrie, în Republica Moldova au avut loc alegeri parlamentare. Potrivit datelor preliminare ale Comisiei Electorale Centrale din ţară, Partidul Acţiune şi Solidaritate, aflat la guvernare, care avea 63 de mandate din cele 101 locuri în parlament, şi-a păstrat în continuare controlul, cu 55 de mandate.

Opoziţia a declarat deja că nu este de acord cu rezultatul votului şi intenţionează să conteste rezultatele din cauza numeroaselor încălcări ale drepturilor alegătorilor. Autorităţile moldovene au acuzat, în schimb, o interferenţă rusă masivă în campania electorală, constatată inclusiv de misiunea de observare a alegerilor.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...