Rusia construiește, cu discreție, un fort de spionaj într-o țară latino-americană. Analiștii militari o numesc „Cuba Nr. 2”

ministerul apararii rusia

Noua etapă în care a intrat criza din Venezuela, odată cu numirea lui Juan Guaido de către Adunărea Națională în funcția președinte interimar, readuce America Latină în reflectorul atenției internaționale. Și nu numai atât, ci și actorii geopolitici implicați în luptele de putere din regiune.

protest nicaragua
Începând cu 1979, Daniel Ortega avea să transforme Nicaragua într-un pivot-cheie al prezenței sovietice în America Centrală și de Sud. Foto: Agerpres

Schemele geopolitice ale Războiului Rece din așa-zisa „Lume a Treia” nu au expirat. SUA consideră încă echilibrul politic al Caraibelor, în spiritul Doctrinei Monroe, ca aparținând arealului său de securitate, iar Rusia încă își menține pe linie de plutire cureaua de transmisie cu Havana moștenită de la defuncta Uniune Sovietică, care trasnformase Cuba, sub dictatura lui Fidel Castro, în principalul ei satelit sovietic de pe pământ sud-american.

Numai că o latură strategică mai puțin vizibilă în politicile Kremlinului s-a mutat de ceva ani între Oceanul Pacific și Marea Caraibelor, pe o țară cu sol vulcanic: Nicaragua, care se confruntă cu o criză similară Venezuelei.

Din perspectiva secolului XX, relațiile ruso-nicaraguane își urmează cursul stabilit în anul 1979, când Frontul Sandist de Eliberare Națională (FSEN), creat în 1962, reușea să dărâme dictatura militară a clanului Somoza și să preia apoi puterea prin forță, sub mâna socialistă de fier a lui Daniel Ortega, care este și în prezent președintele țării.

Începând cu 1979, Ortega avea să transforme Nicaragua într-un pivot-cheie al prezenței sovietice în America Centrală și de Sud. Până la mijlocul anilor 1980, URSS avea să pompeze asistență economică în țările din America Latină fidele modelului revoluționar stalinist de guvernare în valoare de peste 250 de milioane de dolari pe an.

Sistemul GLONASS

Prăbușirea în 1991 a Uniunii Sovietice a tras pe linie moartă o perioadă aceasta relație de satelizare, dar începând cu 2007, Rusia a revenit cu „scârțâit de roți” în Nicaragua. În 2017, ambasadorul rus la Managua, Andrei Budaev, declara că Nicaragua „este principalul partener” al Rusiei în constelația țărilor latino-americane.

Experții în relații internaționale descriu Nicaragua ca fiind „Cuba Rusiei din secolul XXI”.

Potrivit Fundației Jamestown, cooperare Rusia-Nicaragua se articulează acum pe trei piloni:

  • COOPERARE MILITARĂ. În ultimii trei ani, Nicaragua a primit din Rusia tancuri T-72 și T-72B modernizate, nave de patrulare din clasa Mirage, două corvete cu lansatoare de rachete din clasa Molnia și mai multe avioane de luptă Yakovlev Yak-130. Per total, 90% din exporturile de armament comandate de Nicaragua provind din Rusia – elicoptere Mil Mi-17, vehicule blindate GAZ Tigr, tunuri antiaeriene ZU-23-2.
  • COOPERARE PARAMILITARĂ. Începând cu 2013, în Nicaragua funcționează un centru militar de pregătire al Rusiei, sub administrarea Statului Major General, care oferă expertiză și antrenament pentru forțele de securitate și paramilitare ale lui Daniel Ortega.
  • COOPERARE ÎN SPAȚIUL INFORMAȚIONAL ȘI RĂZBOI CIBERNETIC. Cel mai important proiect de infrastructură în sectorul informațional implementat până acum de Rusia în Nicaragua este GLONASS, un sistem de monitorizare globală prin satelit. Deși Moscova a spus că GLONASS deservește doar scopuri „pur civile”, analiștii militari sunt îngrijorați că un asemenea sistem performant acoperă, de fapt, o stație de spionaj, care colecta informațiile cu caracter secret din întreaga regiune.

John Bolton, consilierul Casei Albe pe probleme de securitate națională, nu este cunoscut doar ca un „băiat dur” al politicii externe americane, un „Dirty Harry” al conservatorismului republican, ci și ca un iscusit creator de concepte. Celebra Axă a Răului, conceptul emblematic al erei George W. Bush, a revenit în 2018 sub un alt ambalaj.

Troica Tiraniei

În politică, forța metaforică a unui concept bine gândit poate produce veritabile mentalități publice. Cum a fost, de pildă, cazul României în timpul președinției lui Traian Băsescu, în care expresia de bază folosită constant de șeful statului, până la inserția ei congenitală în dezbaterea publică, a fost „sistemul ticăloșit”. 

În mai 2002, John Bolton, o piesă capitală atunci în cercul puterii de la Washington, ținea un discurs în care lansa în spațiul public conceptul de Axă a Răului, ce avea să devină unul dintre stâlpii arhitecturii de politică externă din primul mandat al lui George W. Bush, un fel de „hard disk” al spaimelor care măcinau societatea americană după momentul 11 septembrie.

Într-o primă fază, Axa Răului era compusă, ca amenințări existențiale la adresa felului american de a trăi în libertate, din Iran, Irak și Coreea de Nord. Apoi, odată cu evoluțiile geopolitice, pe Axa Răului au intrat Siria, Libia și Cuba.

John Bolton a oferit în noiembrie 2018 o nouă listă de imanici ai democrației. Pe 1 noiembrie, într-un discurs susținut la Miami, în Freedom Tower, Bolton a lansat conceptul de Troică a Tiraniei. Cine sunt protagoniștii? Cuba, Venezuela și Nicaragua. În opinia lui John Bolton, aceste trei state compun un trident al autoritarsimului latino-american.

Cuba, Nicaragua și Venezuela au dat dovadă de „același comportament opresiv al torturii și crimei”, a afirmat americanul, adăugând că această „troică a terorii” este cauza unei „imense suferințe umane, impulsul unei uriașe instabilități regionale și geneza unui comunism sordid în emisfera vestică”.

CITIȚI ȘI:

Un avion rusesc a aterizat în capitala Venezuelei. Rețelele sociale abundă în teorii privind implicarea Kremlinului

Elicoidul, domul uriaș din Venezuela unde sunt torturați opozanții regimului lui Nicolas Maduro 

Regimul lui Nicolas Maduro ar încerca să trimită cel puţin 20 de tone de aur în Rusia. Reacția Kremlinului

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica de confidenţialitate