Rusia și Ucraina au făcut un schimb de câte 205 prizonieri de război. Zelenski: „Majoritatea se aflau în captivitate din 2022”

Data publicării:
prizonieri de razboi ucraineni eliberati
Soldații ucraineni s-au întors acasă din captiivtate. Foto: Facebook

Rusia și Ucraina au făcut un schimb de prizonieri de război, fiecare tabără eliberând 205 militari. Volodimir Zelenski a precizat că majoritatea soldaților ucraineni eliberați azi se aflau în captivitate din 2022, aceasta fiind prima etapă a schimbului de 1.000 de prizonieri de război convenit recent cu Rusia.  

Ministerul rus al apărării a informat vineri despre un schimb de câte 205 prizonieri de război cu Ucraina, informează EFE şi AFP, potrivit Agerpres.

„Pe 15 mai, de pe teritoriul controlat de regimul de la Kiev au revenit 205 militari ruşi. În schimb, au fost predaţi 205 prizonieri de război ai forţelor armate ale Ucrainei”, a informat conducerea militară rusă.

Potrivit sursei citate, în acest moment prizonierii ruşi schimbaţi se află în Belarus, „unde primesc ajutor psihologic şi medical necesar”.

Ca şi în alte ocazii, schimbul a fost posibil datorită medierii umanitare a Emiratelor Arabe Unite, a indicat ministerul rus.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat la rândul său schimbul de prizonieri, publicând pe rețelele sociale imagini cu soldații ucraineni reveniți acasă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Astăzi, soldați ai Forțelor Armate ale Ucrainei, Gărzii Naționale și Serviciului de Grăniceri de Stat se întorc din captivitatea rusească. Aceasta este prima etapă a schimbului de 1.000 la 1.000 (prizonieri de război - n.r.).

Printre cei eliberați se numără soldați, sergenți și ofițeri. Majoritatea se aflau în captivitate rusească din 2022. Au apărat Ucraina la Mariupol și la Azovstal, în sectoarele Donețk, Lugansk, Harkov, Herson, Zaporijie, Sumî și Kiev, precum și la CNE Cernobîl”, a scris Zelenski într-un mesaj pe Facebook.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Schimbul precedent, de câte 193 de prizonieri, a avut loc pe 24 aprilie.

În cadrul încetării focului convenită cu medierea preşedintelui american Donald Trump în perioada 9 - 11 mai, cu prilejul festivităţilor dedicate celui de-al 81-lea aniversări a victoriei Armatei Roşii asupra Germaniei naziste a fost prevăzut un schimb de câte 1.000 de prizonieri de război, care nu s-a concretizat până în prezent.

Negocierile, sub mediere americană, sunt suspendate de la începutul războiului din Orientul Mijlociu, declanşat la sfârşitul lunii februarie de bombardamente israeliano-americane asupra Iranului.

Ofensiva de mare amploare lansată în februarie 2022 de către Rusia în Ucraina este conflictul cel mai sângeros din Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, cu sute de mii de morţi de ambele părţi, conform estimărilor.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”