Avion prăbușit în Rusia: 9 morți și 10 răniți (bilanț provizoriu). "Au lovit solul cu aripa stângă și s-au răsturnat"

Data actualizării: Data publicării:
ramasitele avionului l410 prabusit in rusia
Unul din motoarele avionului a cedat la mică altitudine. Foto: Profimedia

Un avion bimotor de tip L-410 s-a prăbușit sâmbătă în Rusia, în regiunea Kemerovo din sud-vestul Siberiei. Nouă dintre cei 19 oameni aflați la bord și-au pierdut viața, potrivit agenției TASS, însă bilanțul nu este definitiv.

"Din informaţiile mele, doi membri ai echipajului şi şapte paraşutişti şi-au pierdut viaţa, adică nouă în total. La bord se aflau 17 parașutiști și doi membri ai echipajului", a declarat pentru TASS Viktor Şemohanov, şeful filialei regionale a Societăţii de voluntari pentru cooperarea cu armata, aviaţia şi marina din Rusia (DOSAAF).

El spune că avionul era la al patrulea zbor în acea zi.

"Avionul făcea al patrulea zbor într-o zi și, bineînțeles, era în condiții bune."

De asemenea, pilotul era experimentat.

"La altitudinea de 30-40 de metri, motorul drept a cedat, erau în urcare. La manșă se afla un pilot experimentat, Alexander Vladimirovici Șeikin. A turat motorul pentru a trece peste șosea și a întors pentru a veni la aterizare. Motorul s-a oprit. În fața lor era satul  Zhuravlevo și au fost obligați să caute un loc de aterizare, iar când au aterizat au lovit solul cu aripa stângă și s-au răsturnat", a mai relatat Șemohanov.

Avionul făcea zboruri de antrenament cu parașutiști la bord.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Primești bani prin Revolut? Ce informații pot ajunge la ANAF și când trebuie declarate veniturile
Digi FM
Val de căldură extremă în România. La cât ajung temperaturile începând de joi. Vreme caniculară și la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Un pensionar obține o pensie uriașă de 6.000 lei. Câți ani a muncit în grupe și ce pensie suplimentară a luat?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”