Premierul indian nu mai merge la parada lui Vladimir Putin de la Moscova. Care este motivul

Data publicării:
Narendra modi și vladimir putin
Narendra Modi și Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Premierul indian Narendra Modi nu se mai duce la Moscova de 9 mai pentru a participa la parada militară din Piaţa Roşie, cu ocazia victoriei asupra Germaniei naziste, India urmând să fie reprezentată la acest eveniment de către ministrul apărării Rajnath Singh, informează miercuri AFP, citând o sursă guvernamentală de la New Delhi, potrivit Agerpres.

La începutul lunii, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe indian, Randhir Jaiswal, a anunţat că preşedintele rus Vladimir Putin l-a invitat pe prim-ministrul Narendra Modi să participe la ceremoniile de 9 mai.

Guvernul de la New Delhi a anunţat miercuri că ministrul apărării va ocupa locul Indiei în tribunele din Piaţa Roşie.

Această decizie intervine pe fondul escaladării tensiunilor între India şi Pakistan după atentatul sângeros din Kashmirul indian, soldat cu 26 de morţi săptămâna trecută.

New Delhi a atribuit Islamabadului responsabilitatea pentru acest atentat, dar autorităţile pakistaneze neagă orice implicare.

Narendra Modi a vizitat Rusia în octombrie anul trecut pentru un summit multilateral, iar Vladimir Putin este aşteptat în India în decursul acestui an.

Rusia, moştenitoarea URSS şi unde 9 mai este de acum cea mai importantă sărbătoare de stat, a promis să organizeze cele mai grandioase ceremonii "din istoria sa" cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la victoria împotriva nazismului.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mai merită să ții economiile în euro? Ce se întâmplă cu banii românilor în toamna lui 2026
Digi FM
VIDEO Nicușor Dan, surprins în timp ce-și aranja tacticos șosetele lângă Volodimir Zelenski. Reacția...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum își calma fiul lui Richard Gere anxietatea în copilărie. Homer Gere, dezvăluiri rare despre tatăl său
Adevarul
Doi bătrâni s-au bătut pe o plajă din Grecia pentru un șezlong. Unul dintre ei a murit
Newsweek
Cum pot recupera pensionarii CASS reținut la pensie? De ce au sanse mici în instanță? Salvarea poate fi la CCR
Digi FM
Ce semnifică singurul tatuaj pe care îl are Nadia Comăneci: „Înseamnă foarte mult pentru mine!”. L-a făcut la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Ceasurile îmbătrânirii”. Când suferă organismul uman cele mai mari schimbări. Vârstele diferă la bărbați...
Digi Animal World
De ce nu trebuie să ţipi la câinele tău. Iată care sunt efectele negative, conform unui studiu
Film Now
Penelope Cruz, îngrozită să joace alături de soțul ei, Javier Bardem: „Simți că vrei să-l protejezi”
UTV
Elena Vîșcu, ironie la adresa lui CRBL după ce a primit un buchet impresionant de flori: „Vaza a rămas din...