Putin va respinge planul de pace al emisarului lui Trump, avertizează „oligarhul ortodox” Malofeev: „Îi vom spune să se ducă dracului”

Data publicării:
Donald Trump / Konstantin Malofeev
Oligarhul rus Konstantin Malofeev a avertizat că „lumea este în pragul unui război nuclear” și că planul de pace al lui Trump este sortit eșecului dacă nu va include negocieri „despre despre viitorul Europei și al lumii”. Colaj foto: Profimedia Images

Planul lui Donald Trump de a încheia războiul Rusiei în Ucraina este sortit eșecului dacă președintele ales al Statelor Unite nu va lua în considerare îngrijorările Moscovei legate de securitate, a avertizat oligarhul rus Konstantin Malofeev, un apropiat al Kremlinului, într-un interviu pentru Financial Times. „Pentru ca discuțiile să fie constructive, trebuie să vorbim nu doar despre viitorul Ucrainei, dar și despre viitorul Europei și al lumii.”

Malofeev, poreclit și „oligarhul ortodox”, susține că președintele rus Vladimir Putin va respinge cel mai probabil planul de pace al trimisului special Keith Kellogg, pe care Trump l-a însărcinat cu negocierile privind încheierea războiului din Ucraina.

„Kellogg va veni la Moscova cu planul lui, noi îl primim și apoi îi spunem să se ducă dracului pentru că nu ne place de niciun fel. Astea vor fi toate negocierile”, a spus Malofeev într-un interviu pentru FT pe care l-a oferit dintr-o stațiune turistică de lux din Dubai.

„Pentru ca discuțiile să fie constructive, trebuie să vorbim nu doar despre viitorul Ucrainei, dar și despre viitorul Europei și al lumii”, a mai spus Malofeev, care este unul dintre oligarhii ruși vizați de sancțiunile impuse de statele occidentale.

konstantin-malofeev-keith-kellogg
Konstantin Malofeev: „Kellogg va veni la Moscova cu planul lui, noi îl primim și apoi îi spunem să se ducă dracului pentru că nu ne place de niciun fel”. Colaj foto: Profimedia Images

Trump va putea opri conflictul doar dacă va anula decizia Washingtonului de a-i permite Ucrainei să folosească armele avansate cu rază lungă de acțiune furnizate de SUA asupra țintelor de pe teritoriul Rusiei și dacă îl va da jos de la putere pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit lui Malofeev, care a adăugat că la o viitoare întâlnire cu Putin, Trump va trebui „să discute despre toate problemele de ordin global la cel mai înalt nivel”.

Malofeev a avertizat că „lumea este în pragul unui război nuclear”, după ce Kievul a lansat rachete fabricate în SUA și Marea Britanie împotriva Rusiei, iar Putin a răspuns prin folosirea unei rachete balistice experimentale ce poate fi înarmată cu focoase nucleare împotriva Ucrainei.

Malofeev: Ucraina „va fi o zonă de radiație în care nimeni nu va mai intra în timpul vieții noastre”

Cu doar câteva zile înainte de a fi numit de Trump în rolul de trimis special, Kellogg a declarat pentru Fox News că Washingtonul nu ar trebui să se lase influențat de folosirea rachetei Oreșnik de către forțele ruse și de amenințările lui Putin, care „a folosit racheta cu capacități nucleare din motive psihologice”.

„Nu a folosit-o pentru că a fost eficientă din punct de vedere militar, ci pentru că el îi spune Occidentului 'vedeți ce pot eu să fac?'” a spus Kellogg. În loc să bată în retragere, SUA și aliații lor din Vest ar trebui să pună și mai mare presiune „pentru că Putin nu va declanșa un război nuclear în Europa”.

Malofeev a avertizat, însă, că dacă Statele Unite nu vor fi de acord să reducă sprijinul pentru Ucraina, Rusia ar putea lansa o armă nucleară tactică. „Va fi o zonă de radiație în care nimeni nu va mai intra în timpul vieții noastre, iar războiul se va termina.”

Donald-trump-keith-kellogg
Keith Kellogg, trimisul special pentru Ucraina și Rusia, a făcut parte din administrația prezidențială și în primul mandat al lui Trump. Foto: Profimedia Images

Putin va accepta să negocieze cu Trump doar dacă președintele ales va fi dispus să discute și alte probleme internaționale, precum războaiele din Orientul Mijlociu și alianța tot mai strânsă dintre Rusia și China, potrivit lui Malofeev, care a spus că SUA vor trebui să recunoască faptul că Ucraina face parte din interesele principale ale Kremlinului.

„Vrem o pace pe termen lung – un fel de acord general despre ordinea globală”, a spus Malofeev. „Trump vrea să rămână în istorie. El va avea 80 de ani în curând, este bunic. Nici Putin nu mai are 50 de ani. Va fi moștenirea pe care ne-o vor lăsa amândoi.”

Ideile lui Malofeev merg chiar mai departe decât condițiile pe care Putin le-a exprimat pentru o posibilă încetare a focului, care ar necesita ca Ucraina să cedeze cele patru regiuni anexate ilegal de Rusia și să fie de acord să nu se alăture niciodată alianței NATO.

Oligarhul cu convingeri religioase nu deține niciun post oficial în guvernul Rusiei, dar declarațiile sale au fost de multe ori un bun indicator al direcției în care se îndreaptă politicile Kremlinului.

„Vechea mașinărie de război sovietică funcționează din nou”

Malofeev s-a căsătorit în luna septembrie cu Maria Lvova-Belova, comisarul rus pentru drepturile copilului, pe numele căreia Curtea Penală Internațională a emis mandat de arestare pentru crimele de război comise legate de răpirea copiilor ucraineni din zonele ocupate de Rusia.

Malofeev a fost adăugat pe lista sancțiunilor occidentale pentru rolul pe care l-a jucat în anexarea ilegală a Crimeei de către Rusia în 2014. SUA au transferat milioane de dolari din activele înghețate ale lui Malofeev pentru a ajuta la reconstrucția Ucrainei, oligarhul fiind acuzat și de ocolirea sancțiunilor.

Konstantin Malofeev with Patriarch Kirill
Konstantin Malofeev, poreclit și „oligarhul ortodox”, este vizat de sancțiunile impuse de țările occidentale. Foto: Profimedia Images

„Vechea mașinărie de război sovietică funcționează din nou și peste tot în Rusia oamenii trăiesc mult mai bine decât o făceau înainte de război”, a spus Malofeev. „Oamenii care lucrează în industria de apărare, agricultură, piața de consum, pe teren în magazinele locale – reprezintă 90% din populație, iar sancțiunile nu îi afectează deloc. Se bucură nespus.”

Cu toate că Putin a cerut ca Occidentul să ridice sancțiunile împotriva Rusiei dacă dorește o încetare a focului, Malofeev susține că presiunea pusă de SUA i-a îndemnat pe aliații Rusiei, precum China, Iran și Coreea de Nord, să vină în ajutorul ei.

„Pericolul extern ne-a făcut practic mai puternici. Cu cât țin mai mult conflictele și confruntările, cu atât regimurile devin mai puternice pentru că este mai ușor să convingi populația să își susțină complet liderii”, a spus Malofeev.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce suprafață încălzește un calorifer electric de 1500W. Cât te costă la factură dacă îl folosești 4 ore pe zi
Digi FM
Cine e proaspăta soție a lui Ilie Bolojan. Nimeni n-a știut că premierul s-a recăsătorit
Pro FM
Isabel Preysler, despre căsnicia cu Julio Iglesias: „Am plâns mult în ziua nunții, nimeni nu trebuia să afle...
Film Now
Judi Dench mărturisește că "nu mai recunoaște pe nimeni" din cauza problemelor de vedere: "Nu pot vedea la...
Adevarul
Ion Țiriac, onorat de către americani. Magnatul, chemat de urgență la Washington pentru a fi răsplătit
Newsweek
Viața la pensie. Petrecerea Sărbătorilor în singurătate afectează sănătatea pensionarilor. Cum schimbi asta?
Digi FM
Ce este Doctrina Monroe pe care vrea să o reînvie Trump. "America pe primul loc" și critici pentru Europa
Digi World
Beneficiile murăturilor pentru sănătate și când e bine să le eviți. Varza murată, castraveții și gogonelele...
Digi Animal World
Momentul când un pui de focă dă buzna într-un pub din Noua Zeelandă. Angajații au crezut inițial că e un câine
Film Now
Ce face și acum arată acum Lucy din Dallas. Charlene Tilton are 64 de ani, e bunică și a mărturisit că nu s-a...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă