Rușii vor să exploateze uraniul din Niger. Planurile Moscovei pentru dezvoltarea energiei nucleare civile

Data publicării:
Russian Federation Council In Session
Ministrul rus al Energiei, Serghei Ţiviliov. Foto: Profimedia

Rusia vrea să "exploateze uraniu" şi să dezvolte energie nucleară civilă în Niger, a declarat luni ministrul rus al Energiei, Serghei Ţiviliov, în timpul unei vizite oficiale în capitala Niamey, relatează AFP, preluată de Agerpres. Nigerul este condus de o juntă militară după o lovitură de stat în iulie 2023, coordonată de generalul Abdourahamane Tiani, care susţine o politică suveranistă.

Armata aflată la putere a întors spatele Franţei, fostă putere colonială, pentru a se apropia de Rusia, care îi ajută în lupta împotriva jihadismului, la fel ca aliaţii lor din Mali şi Burkina Faso, de asemenea conduşi de junte.

În iunie, regimul militar a naţionalizat mina Somair, filială a companiei franceze specializate în exploatarea uraniului Orano (fostă Areva), care pierduse controlul operaţional asupra sa în urmă cu câteva luni.

Luni, ministrul rus al Energiei, Serghei Ţiviliov, a efectuat o vizită oficială la Niamey, în fruntea unei delegaţii ruse, unde a purtat discuţii cu generalul Abdourahamane Tiani pe tema cooperării economice dintre cele două ţări. "Principalul nostru obiectiv este să exploatăm uraniu şi să creăm un sistem complet pentru exploatarea acestuia", a declarat Serghei Ţiviliov la televiziunea de stat după o întâlnire cu generalul Tiani.

Grupul rus Rosatom şi Ministerul nigerian al Energiei au semnat "un memorandum de înţelegere" privind cooperarea în domeniul energiei nucleare civile, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Energiei. "Sarcina noastră nu este doar să participam la exploatarea uraniului, ci să creăm un sistem complet pentru dezvoltarea energiei nucleare civile în Niger", a subliniat Ţiviliov, citat în comunicat.

De la venirea sa la putere, junta a declarat în repetate rânduri că doreşte să revizuiască sistemul de exploatare a materiilor prime pe teritoriul nigerian de către companiile străine.

În decembrie 2024, Orano a anunţat pierderea controlului operaţional asupra celor trei filiale miniere ale sale din Niger, în care deţine peste 60%: mina Somair, mina Cominak (închisă din 2021) şi zăcământul Imouraren, unul dintre cele mai mari din lume.

În luna mai, Orano a declarat pentru AFP că mai multe părţi interesate şi-au exprimat intenţia de a prelua siturile sale miniere din Niger.

Uraniul a fost descoperit în ţară în 1957 de către Biroul Francez de Cercetări Geologice şi Miniere (BRGM), iar producţia a început în 1971.

În 2023, ţara a produs 3.527 de tone de uraniu, sau 6,3% din producţia globală, potrivit Globaldata, o publicaţie specializată în minerit.

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Luca Niculescu, tot mai aproape de o desemnare oficială ca prim-ministru. Piperea: „Durează 3-4 luni, după...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit