Agentul lui Salman Rushdie: Scriitorul a început „drumul spre recuperare”

Data actualizării: Data publicării:
salman rushdie
Salman Rushdie a fost înjunghiat pe scenă la un eveniment din New York, la 12 august 2022 Foto: Profimedia Images

Scriitorul Salman Rushdie a fost scos de pe ventilator și este conștient, la două zile după ce un bărbat l-a înjunghiat de mai multe ori în timp ce participa la un eveniment la New York.

ACTUALIZARE Salman Rushdie a început „drumul spre recuperare”, a anunțat duminică agentul scriitorului, precizând că va fi un drum lung, pentru că rănile suferite sunt grave, scrie BBC.

Știrea inițială

Vestea vine de la agentul scriitorului de origine indiană, care a a precizat că Rushdie poate vorbi. Acesta va rămâne în continuare spitalizat, pentru că rănile pe care le-a suferit sunt grave.

Bărbatul care l-a înjunghiat pe scriitorul în vârstă de 75 de ani a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor, fără posibilitatea eliberării pe cauţiune. Poliția încearcă acum să înţeleagă planificarea şi pregătirea atacului, precum şi motivaţia suspectului în vârstă de 24 de ani.

Pe de altă parte, președintele american Joe Biden a condamnat „atacul brutal” asupra lui Salman Rushdie.

El a salutat faptul că Rushdie nu a acceptat „să fie hărţuit sau redus la tăcere” şi împreună cu soţia sa, Jill Biden, și „cu toţi americanii şi oamenii din întreaga lume se roagă pentru sănătatea şi recuperarea lui”, potrivit Agerpres.

Salman Rushdie, autorul cărţii „Versetele satanice” şi ţinta unei fatwa din partea Iranului timp de peste 30 de ani, a fost conectat la un ventilator după ce a fost înjunghiat în gât şi în abdomen, vineri, în statul New York, de un bărbat care a fost arestat.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Îl mai ţii minte pe Andrei Zaharescu? Meseria neaşteptată pe care o are acum, s-a mutat în celălalt capăt al...
Digi FM
Ce se va întâmpla cu cele 2,3 milioane de dolari strânse pentru Andreea Anița, după moartea tinerei: "O lună...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, surpriză de proporții pe scenă. Îmbrăcată în rochie de mireasă, a făcut "nuntă" cu Victor...
Film Now
Fanii au ajuns să spună că e o sosie după ce l-au văzut pe Jim Carrey la Paris. Adevărul din spatele...
Adevarul
„Nu mai consumați suc de sfeclă!”. Avertismentul medicilor după ce tot mai mulți pacienți ajung cu glicemii...
Newsweek
O veste bună și una rea pentru pensionari. Se dă ajutorul la pensie - mai mic și mai puțini beneficiari
Digi FM
Zara Larsson spune că nu ascultă piese ale artiștilor "abuzatori": "Cu siguranță nu veți găsi nimic de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
„Luna Sângerie”. Eclipsă totală de Lună în 3 martie. Unde va putea fi urmărită în direct online
Digi Animal World
Trucul simplu care îți face câinele să vină de fiecare dată când îl chemi. Puțini stăpâni îl cunosc
Film Now
Jim Carrey, apariție publică alături de iubita lui, după ani de speculații. Cu ce se ocupă Minzi, mai tânără...
UTV
Cum arată vila istorică în care locuiește Iulia Albu alături de fiica ei, Mikaela. Vedeta a păstrat fiecare...