Şeful informaţiilor militare de la Kiev consideră că este posibilă o încetare a focului în acest an

Data publicării:
Lt-General Kirilo Budanov
Lt-General Kirilo Budanov. Foto: Profimedia Images

Şeful serviciului de informaţii al armatei ucrainene (GUR), Kirilo Budanov, crede că în acest an ar putea avea loc o încetare a focului în războiul cu Rusia, transmite miercuri Reuters.

''Cred că se va întâmpla. Există majoritatea componentelor pentru ca acest lucru să se întâmple'', a spus într-un interviu pe YouTube cu jurnalista Einula Fatulaev. El nu a oferit alte detalii.

În general, oficialităţile ucrainene resping ideea unei încetări a focului, avertizând că aceasta doar ar da Rusiei timp pentru a se reînarma şi a pregăti o continuare a agresiunii.

''Cât timp va fi, cât de eficientă va fi - aceasta este o altă chestiune'', a adăugat Kirilo Budanov.

Discuţiile despre o posibilă încetare a focului în Ucraina s-au intensificat după ce Donald Trump, care a promis încheierea rapidă a războiului, a revenit la Casa Albă, în 20 ianuarie, ca preşedinte al Statelor Unite.

Kievul şi alte capitale europene se tem că preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, care au discutat telefonic în urmă cu o săptămână, ar putea ajunge la un acord rapid privind încetarea războiului din Ucraina care ar ignora interesele de securitate ale Europei şi l-ar lăsa pe liderul rus liber să ameninţe Ucraina sau alte ţări în viitor.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Facultatea la care numărul candidaților a crescut cu peste 500% într-un singur an. Domeniul tot mai căutat de...
Digi FM
Simpaticul prinț Louis a cucerit din nou inimile britanicilor. Imagini inedite din Scoția, alături de Kate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Selena Gomez și Benny Blanco, imagini romantice pe iaht în Franța. Cum au fost surprinși cei doi înainte de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Secretul din spatele „Crazy, Stupid, Love”, la 15 ani de la lansare. De ce Emma Stone a fost cea mai...
Adevarul
Cum să scazi ani din creditul ipotecar cu un truc simplu, fără să crești rata lunară
Newsweek
Anunțul care schimbă totul pentru pensionari. Liber la creșterea pensiilor din 1 ianuarie 2027. Cu ce procent?
Digi FM
Un colț de Grecia construit acasă, în grădină, face furori pe internet: "Oamenii chiar cred că sunt în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Alimentele care pot reduce cu aproape 30% riscul de hipertensiune. Cele mai noi concluzii ale cercetătorilor
Digi Animal World
Vacanță transformată în coșmar. O adolescentă de 13 ani a fost mușcată de o baracudă: „Am văzut sânge peste...
Film Now
De ce nu a fost Eric Roberts la nunta fiicei sale. Actorul rupe tăcerea după căsătoria Emmei Roberts cu Cody...
UTV
Florin Ristei și iubita lui au sărbătorit un moment special în vacanță. Cum a surprins-o artistul pe Andreea...