Șeful Moderna avertizează că vaccinurile actuale nu sunt la fel de eficiente împotriva Omicron precum sunt față de varianta Delta

Data actualizării: Data publicării:
Corona Virus Mutant
Șeful Moderna avertizează că varianta coronavirusului numită Omicron ar putea rezista de imunitatea oferită de actualele vaccinuri anti-Covid-19. Foto: Getty Images

Șeful producătorului de vaccinuri Moderna a avertizat că este puțin probabil ca actualele vaccinuri Covid-19 să fie la fel de eficiente împotriva variantei Omicron precum sunt față de versiunea Delta. Această știre a alarmat marți piețele financiare, transmite Reuters.

Preţul futures al ţiţeiului a pierdut peste un dolar, moneda australiană a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimul an iar indicele Nikkei al bursei japoneze a pierdut creșterea înregistrată marți, după declarația lui Stéphane Bancel, care a provocat temeri că rezistența virusului la vaccinare ar putea provoca mai multe îmbolnăviri și spitalizări, astfel prelungind pandemia.

„Nu există o lume, cred, în care (eficiența) să fie la același nivel...pe care l-am avut cu Delta”, a declarat Bancel, directorul general al Moderna, într-un interviu pentru Financial Times.

„Cred că va fi o scădere materială. Nu știu cu cât pentru că trebuie să așteptăm datele. Însă toți oamenii de știință cu care am vorbit...spun «asta nu va fi bine»”, a spus Bancel.

Varianta Omicron, despre care OMS spune că are un risc „foarte mare” de creștere a numărului de infectări, a declanșat o alarmă globală, iar închiderea granițelor pune în pericol redresarea economică după doi ani de pandemie.

Informațiile despre apariția variantei Omicron au șters vineri aproape două trilioane de dolari din valoarea acțiunilor la nivel global, deși investitorii au mai fost calmați săptămâna aceasta, în contextul în care așteaptă mai multe date privind caracteristicile Omicron.

Declarația președintelui Joe Biden că SUA nu va reinstaura restricțiile a ajutat la calmarea piețelor înainte ca afirmația șefului Moderna să sperie investitorii.

Frica de noua variantă a făcut mai multe țări să se miște rapid pentru a restricționa controalele la frontieră.

Compania germană BioNTech, inventatoarea celui mai utilizat ser anti-COVID-19 din Occident, a anunțat luni că a început să lucreze la un nou vaccin, împotriva Omicron, noua variantă detectată în Africa de Sud şi clasată „îngrijorătoare” de către OMS, deși încă nu este clar dacă va trebui să refacă actualul ser anti-COVID-19.

Citește și OMS avertizează: „Probabilitatea ca Omicron să se răspândească la nivel mondial este ridicată”

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Statul nu are bani pentru programul „Viața la țară”.
Digi FM
Mircea Solcanu, de la celebritate la perioade în care trăia cu 50 de lei pe săptămână. Ce face astăzi și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney susține că își amintește momentul în care s-a născut, în urmă cu 84 de ani: „Țin minte un...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hilary Swank, însărcinată la 52 de ani! Actrița din „Million Dollar Baby” va deveni mamă pentru a treia oară
Adevarul
A fost arestat redactorul-șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta. Jurnalistul, ridicat după o...
Newsweek
Viitorul ministru al muncii, anunț despre sumele cu care cresc pensiile. Vom avea cu 14 miliarde în plus
Digi FM
Adoarme în cadă, pe toaletă și în timpul întâlnirilor. Coșmarul trăit de o tânără de 23 de ani, diagnosticată...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
10 lucruri care ne îmbătrânesc mai repede decât trecerea timpului. Obiceiurile și emoțiile care își lasă...
Digi Animal World
Descoperire importantă a cercetătorilor. Cum își recunosc pisicile identitatea prin „cartea de vizită” chimică
Film Now
Judi Dench, declarație neașteptată la 91 de ani: "Vreau să mor în cabina mea, după un spectacol". Actrița își...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro