Sentință în cazul furtului celui mai mare tezaur de aur celtic descoperit în secolul al XX-lea. Piesele nu au fost recuperate

Data publicării:
aur celtic
Sentință în cazul furtului celui mai mare tezaur de aur celtic descoperit în secolul al XX-lea. Foto: Profimedia

Patru germani inculpaţi pentru furtul unei colecţii de aproape 500 de piese celtice din aur dintr-un muzeu din Bavaria, ce nu au putut fi recuperate, au fost condamnaţi marţi la pedepse de până la 11 ani de închisoare, transmite AFP.

„Cei patru inculpaţi au fost condamnaţi, între altele, pentru furt cu circumstanţe agravante, în grup organizat, la pedepse cu închisoarea care pornesc de la 4 ani şi 9 luni şi ajung până la 11 ani”, a comunicat tribunalul din Ingolstadt, potrivit Agerpres.

În noaptea de 22 noiembrie 2022, 483 de piese din aur datând din secolul 1 î.Hr. au fost furate din muzeul de artă celtică şi romană din Manching, oraş situat la nord de Munchen.

La proces s-a dovedit că trei dintre acuzaţi, cu vârste între 44 şi 52 de ani, au pătruns prin efracţie în muzeu. Al patrulea inculpat nu a fost găsit vinovat pentru acest caz, ci pentru alte jafuri.

Soarta colecţiei, cea mai mare descoperire de aur celtic în secolul al XX-lea, a cărei valoare de piaţă se ridica la aproximativ 1,3 milioane de euro, „nu a putut să fie elucidată în cursul procedurii”, subliniază tribunalul.

O parte a colecţiei a fost distrusă iremediabil: din greutatea totală de 3,7 kg, circa 500 g au fost găsite topite în locuinţa unuia dintre acuzaţi.

Restul tezaurului nu a fost găsit.

Pentru a stabili pedepsele membrilor unei bande ce opera la scară naţională', găsiţi vinovaţi de acest jaf şi de alte furturi, instanţa a subliniat că a luat în considerare mai ales „pierderea tezaurului celtic în calitate de patrimoniu cultural de neînlocuit”.

Cei patru inculpaţi, cetăţeni germani, au fost arestaţi, după opt luni de la comiterea faptei, la domiciliile lor din nord-estul ţării.

Anchetatorii i-au depistat pe baza urmelor de ADN găsite pe aparate şi unelte lăsate la locul furtului.

Aceasta a permis stabilirea unor legături cu alte jafuri comise la benzinării, clădiri administrative sau supermarketuri. La proces au fost examinate în jur de 30 de fapte.

Anchetatorii au subliniat metodele avansate folosite de jefuitori, care, spre exemplu, sabotau liniile telefonice şi utilizau dispozitive de bruiaj pentru a împiedica transmisia semnalelor sistemelor de alarmă.

Cei patru inculpaţi au păstrat tăcerea în timpul procesului.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
O româncă scrie creierul roboților la NASA: „Poate ajunge pe o planetă și să întâlnească extratereștri”
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro